Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:15 02 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pisălogul. Alexandru Martac, comandor, casier, hidrograf

ro

18 Jun, 2021 00:00 2820 Marime text
  • Și-a început cariera în Marina Română în octombrie 1923, în calitate de ofiţer de clasă la Şcoala Navală din Constanţa.
 
A fost propus pentru a i se acorda cea mai înaltă distincție militară de război românească – Ordinul „Mihai Viteazul”, dar a sfârșit prin a fi propus la... degradare militară!
Aproape că nu are nici o importanță faptul că generalul Victor Atanasie Stănculescu i-a fost nepot. O spun doar pentru a vă convinge de faptul că ofițerul pe care vreau să vi-l prezint, de la nașterea căruia s-au împlinit 120 de ani, provine dintr-o familie cu adânci tradiții militare. Și că a fost cel mai bun comandant de distrugător!
Fiul Eugeniei, fostă Maximomov, şi al generalului Ion Martac, fost șef al Intendenței Armatei Române (1928), Alexandru Martac s-a născut la 4 iunie 1901, în comuna Nămoloasa, districtul Putna, astăzi Galaţi.
A mai avut un frate, Constantin Martac, fost locotenent-colonel de artilerie și o soră, Aurora Teodoru, fostă profesoară de liceu.
La 26 februarie 1931 s-a căsătorit la Constanța cu domnișoara Alexandrina, fiica avocatului Alexandru Constantinescu, cu care a avut o fiică, Mihaela-Jeanetta, născută la 10 aprilie 1933.
După absolvirea a patru clase primare (1912), s-a înscris la Liceul teoretic „Gheorghe Lazăr”.
În campania 1916-1918 a fost voluntar la Serviciul de cercetaşi la spitalele din spatele frontului şi a lucrat ca telefonist, la postul de comandă al Diviziei a III-a, în timpul luptelor de la Mărăşti.
A intrat în Școala Pregătitoare de Ofițeri în anul 1919, deoarece în urma divorțului părinților din 1913 a rămas cu mama sa, care nu mai avea posibilitatea să-l întrețină la universitate.
Trimis de statul român în Franța, în 1919, a urmat un an Liceul „St. Louis” din Paris, doi ani Şcoala Navală din Brest (1920-1922) și un an Şcoala de Aplicaţie a Marinei Naţionale Franceze, ambarcat pe cuirasatul „Jeanne d’Arc” (1923).

 
Din Marina Națională în Marina României Mari

 
La 1 iulie 1921 a absolvit Şcoala Navală, fiind înaintat în gradul de sublocotenent.
Și-a început cariera în Marina Română în octombrie 1923, în calitate de ofiţer de clasă la Şcoala Navală din Constanţa.
La 10 mai 1925 a fost înaintat în gradul de locotenent.
În perioada mai 1925 - octombrie 1927 a activat în calitate de comandant de companie și șef de secție la Arsenalul Marinei din Galați.
Pentru executarea stagiului de ambarcare, a fost desemnat comandant al vedetei nr. 7 „Locotenent Dimitrie Călinescu” la Corpul Echipajelor Fluviale (1 aprilie - 1 octombrie 1927, 1 aprilie 1928 - 1 octombrie 1929).

Datorită experienței dobândite în Marina Națională a Franței, între 1 octombrie 1927 și 1 aprilie 1928 a fost detaşat la Marele Stat Major al Armatei.
După o etapă petrecută în Corpul Echipajelor Maritime (1 octombrie 1929 - 15 octombrie 1930), a fost detaşat la Direcţia Marinei din Ministerul Aerului și Marinei (15 octombrie 1930 - 1 aprilie 1931).
La 1 aprilie 1931 a fost mutat la Baza Navală Maritimă iar la 10 mai 1931 a fost înaintat la gradul de căpitan.
În perioada 1 aprilie 1934 - 1 aprilie 1936 a fost comandant al canonierei „Ghiculescu” din Grupul Canoniere al Diviziei de Mare.
La 1 aprilie 1936 a fost numit şef al Biroului Mobilizare Organizare la Inspectoratul General al Marinei, șeful de stat major, comandorul Gheorghe Koslinski menționând în aprecierea pe anul 1936 că „are o deosebită aplicațiune și practică pentru lucrările de stat major și mi-a fost un prețios colaborator ca șef al Biroului I.
Prea bun ofițer, de nădejde și necesar Marinei. Merită a înainta la alegere.”.
La 1 aprilie 1938 a fost mutat la Depozitele Maritime de Echipaje şi Materiale.
După absolvirea Cursului pregătitor pentru ofiţeri superiori (1938), la 10 august 1938 a fost înaintat în gradul de locotenent-comandor.
În perioada noiembrie 1938 - noiembrie 1939 a fost desemnat membru în Comisia de supraveghere şi recepţie a navei-şcoală „Mircea” la Șantierele Navale „Blohm und Voss” din Hamburg iar în prima călătorie de instrucție a velierului, executată în perioada 3 iulie - 3 septembrie 1939, a fost secundul acestuia.
La 18 noiembrie 1939 a fost numit comandant al Şcolii de Specialităţi şi şef al Biroului Operaţii la Sectorul II Maritim. „Cu toate greutățile întâmpinate din cauza lipsei de local la Școală și insuficiența personalului din cadre, s-a ocupat îndeaproape atât de partea gospodăriei cât și de conducerea învățământului, făcând eforturi ca Școala să poată funcționa în condiții normale – sublinia în notarea pe anul 1940 comandantul Școlilor Marinei.
La Sectorul II Maritim mi-a fost un prețios colaborator prin recunoașterile făcute, întocmind memorii judicioase în legătură cu lucrările ordonate.
Disciplinat și respectuos cu ofițerii, bună conduită în societate.
Ofițer de nădejde, pe care se poate conta.”.
 

Ofițer de front

 
Pentru o scurtă perioadă (1 februarie – 23 aprilie 1940) a îndeplinit funcția de subdirector al Arsenalului Marinei, directorul acestuia, comandorul Ferdinand Drăghicescu fiind pe deplin mulțumit de conlucrarea cu acesta: „S-a ocupat îndeaproape de toate însărcinările primite și nu am decât cuvinte de laudă asupra activității sale.
Muncitor neobosit. Conduită exemplară. Ținută corectă. Integru. Modest. S-a ocupat îndeaproape de buna stare a trupei și a materialelor ce trebuia să recepționeze la Arsenal.
Disciplinat. Se ocupă și se ține la curent cu instrucția sa. Este un foarte bun ofițer de marină.”.
La 24 aprilie 1940 a fost numit ajutor administrativ la Regimentul Geniu Marină. „Cu excelente aptitudini fizice și militare – constata comandantul unității. Are multă prevedere, inițiativă și hotărâre. Cu foarte multă voință și tot atât de multă putere de muncă și perseverență. Inteligent.”.
Pentru perioada 1 noiembrie 1940 – 22 martie 1941, comandantul Regimentului de Geniu al Marinei, colonelul Alexandru Dumitrescu, i-a făcut o apreciere nu tocmai măgulitoare: „În anul acesta locotenent-comandorul Martac Alexandru a continuat a îndeplini funcția de ajutor administrativ cu aceeași pricepere, putere de muncă și hărnicie ca în anul trecut.
A căutat tot timpul să se mențină la nivelul superior al aptitudinilor specificate în nota anterioară, depunând aceeași capacitate și sârguință în îndeplinirea serviciului și a misiunilor ce i s-au încredințat.
Nu însă și educația sa militară s-ar afla la același înalt nivel ca și aptitudinile sale militărești și marinărești. Despre aceasta m-am convins pe timpul în care se notează.
Din acest punct de vedere, ofițerul prezintă o lipsă, pe care trebuie să și-o completeze. ”.
În perioada 1 aprilie 1941 - ianuarie 1942 și-a desfășurat activitatea în calitate de comandant al Grupării Artilerie de Coastă Române.
Pentru perioada 1 aprilie – 31 octombrie 1941, comandantul Diviziei de Mare aprecia: „Ofițerul posedă bune cunoștințe artileristice și generale, precum și cunoștințe tactice în ceea ce privește apărarea coastei. Și-a însușit în scurt timp principiile de bază de întrebuințare a armelor după principii moderne.
Se caracterizează ca fiind un ofițer calm, modest și curajos, care a stat în tot timpul atacurilor aeriene la postul său de comandă.
Locotenent-comandorul Martac a dat dovadă de mult tact în relațiile sale cu comandantul german.
Are bune aptitudini fizice și intelectuale și posedă bune cunoștințe profesionale și generale.
Nu îndeajuns de pătruns de adevăratul spirit militar, înclină a fi prea îngăduitor cu cei ce au căzut în vină.
Își îndeplinește serviciul cu conștiinciozitate și pricepere.
Este un bun ofițer de marină.”.
Aceste aprecieri au fost confirmate la 1 noiembrie 1941 și de aliatul german, căpitan-comandorul Könneker, comandantul Grupării Artileriei de Coastă partenere: „Nicio obiecțiune în privința caracterului, ofițer nobil.
Locotenent-comandorul Martac posedă bune cunoștințe artileristice și pe cât s-a putut observa și bune cunoștințe generale.
La discuțiile tactice asupra situațiilor și la caracterizările situațiilor la postul de comandă a Grupării de Artilerie, locotenent-comandorul Martac a arătat cunoștințe tactice în toate situațiile ce s-au prezentat, în ceea ce privește apărarea coastei. Și-a însușit în timp scurt principiile de bază de întrebuințarea armelor după principii moderne și cu mijloace moderne.
A condus cu succes, în calitatea sa de comandant, Gruparea Artileriei de Coastă Române instalată pentru apărarea Constanței.
În multe împrejurări am constatat relații bune între domnia sa și comandanții de baterie. Prin aceasta a dovedit calitățile sale de comandant.
Personal, locotenent-comandorul Martac este un ofițer fără frică și viteaz. În timpul atacurilor aeriene asupra Constanței a rămas la postul său în tot timpul atacurilor, la postul de comandă a artileriei, care nu prezenta nici un adăpost contra schijelor și, prin exemplul său personal, a influențat asupra subalternilor săi.
În relațiile sociale, locotenent-comandorul Martac este un ofițer priceput și cu o ținută sigură, care prin felul său calm și modest, se face plăcut.
Este un om de societate, primitor și amabil.”.
În plină campanie a preluat comanda distrugătorului „Mărăști” (1 ianuarie 1942 - 1 mai 1943).
Comandantul Escadrilei de Distrugătoare, nimeni altul decât legendarul comandor, viitor contraamiral, Horia Macellariu avea să constate că „se prezintă cu autoritate și prestigiu în fața echipajului.
Foarte bune aptitudini militare, dovedite pe mare în război.
Energic, cu sânge rece, plin de inițiativă și de prevedere în hotărâri conforme cu situația și responsabilitatea sa.
Voință formată, putere de muncă și perseverență fără seamăn.
Concepție clară. Este un caracter.
Foarte capabil. Inteligent, cu bună judecată și bun simț militar. Cultura generală și profesională dezvoltată.
Foarte bună educația militară. Disciplinat, cu simțul datoriei, al camaraderiei și al onoarei mai presus de orice. Are curajul militar și al răspunderii. Este devotat, loial și demn, integru și modest.
Maniere alese, bună purtare în serviciu și societate, este un moral. Execută ordinele cu promptitudine și sinceriate.
Activ și zelos.
Locotenent-comandorul Alexandru Martac comandă N.M.S. «Mărăști» de la 3 ianuarie 1942 în război, conducând 26 operațiuni de război, din care 14 independent, parcurgând 5800 mile marine în ape nesigure, minate, supravegheate și atacate de submarine și aviația inamică, pe care le-a combătut cu elan, salvându-și nava și acelea pe care le proteja.
Fără preget, nu s-a sfiit niciodată să ia marea în depărtare de bază, deși distrugătorul avea o turbină avariată, iar alteori nu avea decât două tunuri.
Pentru faptele sale în război a fost decorat cu Ordinul «Coroana României» cu spade și panglică de «Virtutea Militară» clasa a IV-a, «Crucea de Fier» germană clasa a II-a și «Vulturul german» clasa a II-a și propus la Ordinul «Mihai Viteazul» clasa a III-a.
Locotenent-comandorul Alexandru Martac este un brav comandant de distrugător în război și un foarte bun ofițer superior.
Are stagiul pe front îndeplinit.
Merită și-l propun a fi înălțat la gradul de căpitan-comandor la alegere.”.
Deși, la rândul său, comandantul Forțelor Navale Maritime a fost întrutotul de acord cu aceste aprecieri, ușor tendențios, comandantul Diviziei de Mare a invocat și o oarecare slăbiciune a tânărului comandant de distrugător, pe care nu i-a trecut-o cu vederea: „Locotenent-comandorul Martac a desfășurat o rodnică activitate pe front și s-a confruntat cu curaj și pricepere în toate împrejurările.
Un ansamblu armonios de calități, care întrec lipsa unei suficiente energii și vioiciuni și a firii sale prea blajine față de greșeli.
Repet că nu se găsește o exprimare academică pentru cuvântul de pisălog (sln.ns.) întrucât ofițerul merită din plin această calificare.
Pentru a-și susține interesele sale sau ale subordonaților, se folosește de argumente ce depășesc cadrul atribuțiunilor sale.
Un prea bun comandant și ofițer de front.
Merită a înainta la alegere.”.
De la 1 noiembrie 1942 ofițerul a mai executat alte 25 de operațiuni de război de escortare a 35 vase de comerț și 3 nave de război parcurgând alte 7364 mile marine, în ape nesigure, minate și supravegheate de submarine și aviația inamică, în 654 de ore între Constanța – Sevastopol și Bosfor.
A întâlnit 11 mine în derivă, pe care le-a scufundat; a fost atacat de trei ori de submarinele inamice, evitând două torpile și de două ori de aviația torpiloare inamică, evitând alte două torpile – avea să consemnze în Foaia calificativă pe anul 1943 comandantul Escadrilei de Distrugătoare.
Toate misiunile încredințate le-a executat în cele mai bune condițiuni, nesuferind nicio pierdere.
Locotenent-comandorul Alexandrul Martac este un brav comandant de distrugător în război, fiind propus pentru acțiunile sale să fie decorat cu Ordinul militar «Mihai Viteazul» clasa a III-a.”.
Această propunere fost susținută și promovată și de comandantul Forțelor Navale Maritime, comandorul Alexandru Bardescu.
În schimb, comandantul Marinei Regale, viceamiralul Ioan Georgescu, a nuanțat caracterizarea ofițerului: „Locotenent-comandorul Martac Alexandru a fost pus anul trecut în suspensie întrucât se găsea în curs de anchetare a unor nereguli administrative raportate de Regimentul Geniu Marină de pe timpul când a funcționat ca ajutor șef de corp.
Ofițerul a fost scos însă din urmărire întrucât din cercetările Parchetului C.M.C. (dosar nr. 9363/1943) nu s-a constatat nici un fapt penal în sarcina sa (Ordinul S.S.M. Serviciul Personal nr. 3681 din 4 noiembrie 1943).
Ținând seama de modul cum s-a achitat de îndatoririle sale de comandant de distrugător în timp de război, de felul cum și-a instruit echipajul și de bunele rezultate obținute, mențin propunerea: Merită a înainta la alegere.”.
Și, într-adevăr, la 20 martie 1943 ofițerul a fost înaintat în gradul de căpitan-comandor.
La 8 mai 1943 i s-a încredințat comanda Regimentului de Artilerie Marină, prilej cu care comandorul Alexandru Bardescu, comandantul Forțelor Navale Maritime, a emis Ordinul de zi nr. 179 din 15 aprilie 1943, cu următorul conținut: „Locotenent-comandorul Martac Alexandru, comandantul N.M.S. «Mărăști» fiind numit în alt post, părăsește comanda acestui distrugător, comandă pe care a exercitat-o de la 1 ianuarie 1942 până astăzi, adică aproape 16 luni fără întrerupere.
În tot acest interval, locotenent-comandorul Martac a executat un total de 55 operațiuni de război (siguranța convoaielor, siguranța operațiunilor de minare, escortă de submarine, patrulări etc), din care în 23 a avut conducerea operațiunilor iar în 32 a fost în subordinea Escadrilei de Distrugătoare, având astfel cea mai intensă activitate dintre toți comandanții de distrugătoare de până acum (sln.ns.).
În aceste 55 de operațiuni, ofițerul a parcurs peste 14.500 mile marine în circa 1250 ore de marș, escortând în total 75 de vase de comerț în bazinul de Vest al Mării Negre.
Toate operațiunile au fost executate în perfecte condițiuni, cele 75 vase de comerț fiind conduse în porturile respective fără nicio pierdere sau avarie, cu toată amenințarea continuă și atacurile inamice și condițiile grele de mare și de navigație.
Convoaiele escortate au fost atacate de trei ori de submarine, de două ori de aviația torpiloare, atacuri care au fost respinse cu cea mai mare energie și promptitudine, fără ca executarea misiunilor să fie împiedicată sau cel puțin întârziată.
Ofițerul a dat dovadă pe tot timpul executării funcției sale de comandant de distrugător de cele mai înalte calități de curaj și spirit de sacrificiu și o deosebită pricepere în mânuirea navei, conducerea și executarea operațiunilor de convoiere.
Pentru activitatea și munca sa neobosită, care au dat cele mai bune rezultate, aduc viile mele mulțumiri locotenent-comandorului Martac Alexandru și-l citez prin Ordin de zi pe Forța Navală Maritimă.”.
La comanda Regimentului de Artilerie Marină, căpitan-comandorul Martac a depus, de asemenea, o frumoasă și rodnică activitate, atât în calitate de comandant cât și în calitate de comandant al Grupării de Artilerie Constanța, și aceasta atât înainte de 23 august 1944 cât și după această dată, încadrându-se perfect în noile directive ce căluzesc astăzi Armata și colaborând cu toată sinceritatea și toată tragerea de inimă (sic!) cu noii noștri aliați – avea să consemneze în Foaia calificativă pe anul 1945 comandantul Litoralului Maritim și Fluvial, comandorul Nicolae T. Cristescu.
Ofițerul posedă o frumoasă și temeinică cultură profesională. Este un ofițer cu frumoase și bune aptitudini militare; este un ofițer moral și este adânc pătruns de sentimentul datoriei.
Îl apreciez ca pe un foarte bun ofițer superior de marină și, având vechimea în grad de la 20 martie 1943, apreciez că merită să beneficieze de prevederile Decretului-Lege nr. 397/1945, deoarece îl propun să fie înaintat la gradul de comandor, la alegere.”.
După 23 august 1944 a fost delegat comandant al garnizoanei Constanţa.
Înaintat la gradul de comandor la 15 august 1945, în perioada iunie – septembrie 1945 a fost numit locțiitor al comandantului Litoralului Maritim.
Între septembrie 1945 și 1 ianuarie 1947 a fost comandantul Forţelor Fluviale Turnu Severin.
În urma schimbării regimului politic, comandorul Alexandru Martac a fost reevaluat, constatându-se că „În calitatea pe care o are de comandant, manifestă o rezistență pasivă în executarea serviciului și caută să exagereze la maximum situația materială a unității și a personalului.
Nu a căutat să explice personalului situația actuală, ci s-a mulțumit să trimită telegrame alarmiste, cu scopul mai mult de a provoca dificultăți mari în conducerea treburilor Marinei.
Neînțelegător față de situația actuală. Critică cu asprime regimul democrat actual, guvernul și nu privește cu ochi buni U.R.S.S. (sic!).
Unitatea pe care o comandă nu este încadrată complet pe linia democratică.
Faptele care s-au petrecut la Turnu Severin în unitatea lui au arătat că dacă comandantul ar fi fost de bună credință și s-ar fi ocupat de credințele politice ale subalternilor, nu s-ar fi întâmplat nimic.
Este vorba despre participarea unor ofițeri, maiștri, trupă la întruniri reacționare politice. Este vorba de prezentarea unui grup de circa 50 persoane (ofițeri, maiștri, trupă) la Tribunalul Turnu Severin, cerând condamnarea unui comisar care a împușcat un căpitan din Infanteria Marinei. Această participare s-a făcut cu aprobarea dată de comandorul Martac.
Cu acea ocazie, au fost strigate și lozinci împotriva Guvernului și a regimului democratic, de față fiind și comandorul Martac.
Populația de acolo era în continuă agitație, știind că este susținută în manifestările ei și de marinari, împreună cu comandantul.
Nu dă concurs campaniei electorale și caută să dezlănțuie chiar mari greutăți, printre altele spunând: «- Îmi cereți campanie electorală la o unitate care n-are ce mânca? Cum credeți că este posibil?».
Nu se poate conta pe el.
Valoare profesională bună.”.
Aceleași zeloase organe de securitate au concluzionat: „Din ultimele evenimente petrecute la Turnu Severin reiese că dânsul s-a dezinteresat complet de starea de spirit a marinarilor de sub comanda sa, lăsând să se ajungă la incidente foarte regretabile și care au pus Marina din nou în lumina reacțiunii, ceea ce ne dă posibilitatea să tragem concluzia că totul se petrece cu aprobarea tacită a dânsului și abia atunci când situația devine periculoasă pentru dânsul intervine, căutând țapi ispășitori.
Este tipic cazul de la confirmarea mandatelor de arestare când au venit circa 30 de marinari și au cerut confirmarea manifestând, de față fiind chiar dânsul.
Marinarii care au luat parte, dar nu toți, cea mai mare parte, au avut aprobarea dânsului.
Desele manifestații cu caracter antidemocratic făcute și cu participarea marinarilor (și aceasta n-ar fi posibil dacă comandantul n-ar gândi și el la fel ca acei care iau parte la manifestație), arată că este ceva organizat iar nu ceva întâmplător.
Dacă nu se manifestă totdeauna verbal, prin atitudinea lui se manifestă împotriva regimului democratic existent.
Nu se poate conta pe dânsul.”.
Ca urmare, la 1 ianuarie 1947 comandorul Alexandru Martac a fost trecut în cadrul disponibil, iar în luna august 1947 a fost trecut în rezervă.
 

Indezirabilul burghez

 
Ca rezervist, o perioadă a fost nevoit să activeze în calitate de casier la Întreprinderea Comerțului de Stat Restaurante Constanţa (iulie 1947 - septembrie 1948).
Ulterior a fost acceptat ca operator hidrograf la Direcţia Canalului Dunăre - Marea Neagră (mai 1950 - august 1954), operator topometru şi referent tehnic la Întreprinderea de Construcţii 801 Bicaz (august 1954 - martie 1955), respectiv proiectant hidrolog la Institutul de Studii şi Prospecţiuni din Ministerul Construcţiilor Bucureşti (martie 1955 - martie 1957).
Deși în trecut simpatizase cu liberalii, în anul 1948 s-a înscris în Organizația Constanța a Partidului Social-Democrat, ramura Lothar Rădăceanu, după fuziune făcând parte din P.M.R. Organizația de cartier A, până în anul 1950, când a fost lăsat în suspensie, nefiind confirmat după verificare.
În Constanța a locuit pe Bd. 6 Martie/Lenin nr. 83, str. Eroilor, str. Ion Lahovary, str. Mircea nr. 125, respectiv str. Negru Vodă nr. 4.
La 16 august 1948 a fost acuzat că începând din vara anului 1945, a făcut parte din lotul de ofițeri reacționari care „au colaborat şi participat la constituirea unei organizaţiuni subversive de tip fascist, politică şi paramilitară, cu scopul ca, prin mijloace violente şi acţiuni teroriste, printr-o acţiune intensă de înarmare a membrilor, să provoace răsturnarea regimului democratic al ţării.”.
Într-o Notă informativă olografă nedatată, o comisie de evaluare concluziona: „Având în vedere originea sa socială «burghez», ținând cont că a fost recompensat de regimul burghezo-moșieresc, ținând cont că un asemenea element nu poate fi atașat regimului nostru, comisia propune a fi trecut în rândul soldaților.”.
Fără comentarii!

Bibliografie:
  1. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
  2. Marian Moșneagu, „Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă”, Editura Militară, București, 2010
  3. Marian Moșneagu, „Fregata-amiral «Mărășești»”, Editura Militară, București, 2014
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și:

Memoria și Marea. „Bulandra”, „Constanța”, „Odiseea”

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii