Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:20 30 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a fost salvată tânăra de 19 ani răpită în centrul Constanței. Operațiunea „Năvodul” a dus la capturarea suspecților

ro

30 May, 2026 17:38 382 Marime text


Mobilizare impresionantă de forțe, în această după-amiază, 30 mai 2026, la Constanța, pentru capturarea unor indivizi care au răpit o tânără de 19 ani. Incidentul a fost observat de un martor care a alertat autoritățile. Poliția a declanșat operațiunea „Năvodul”, iar toate echipajele aflate în teren au pornit în urmărirea răpitorilor.

Polițiștii de la Rutieră, Secția 2, Secția 3, Poliția Mamaia, dar și agenți care tocmai își încheiaseră tura de serviciu s-au mobilizat pentru identificarea unui autovehicul cu opt locuri, dat în consemn prin acțiunea „Năvodul”. Ocupanții mașinii răpiseră o tânără de 19 ani de pe o stradă din centrul Constanței.

Potrivit informațiilor disponibile, fata s-ar fi opus, iar indivizii ar fi agresat-o și ar fi împins-o cu forța în autovehicul. Un șofer care a fost martor la incident a alertat autoritățile și, în același timp, a urmărit mașina răpitorilor. Acesta a menținut legătura cu operatorii 112, furnizând în permanență informații despre traseul urmat de suspecți.

Autoutilitara în care se aflau răpitorii a fost blocată pe bulevardul Aurel Vlaicu, în apropierea Campusului Universitar. Suspecții au încercat să fugă, însă nu au avut nicio șansă, fiind înconjurați de numeroase echipaje de poliție.

Tânăra a fost eliberată în siguranță și le-a declarat polițiștilor că fusese luată cu forța pentru a fi transportată în străinătate în scopul exploatării prin prostituție.

Patru suspecți majori, trei bărbați și o femeie, aflați în autoutilitară, în care se mai găseau și copii, au fost încătușați și conduși la sediul poliției pentru audieri. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs răpirea și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.





Citește și:
Oficial de la IPJ Constanța despre răpirea care ar fi avut loc pe bulevardul Aurel Vlaicu

Ti-a placut articolul?

Comentarii