Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:41 26 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea marinarilor Cu patima științei. Comandorul Pavel Popovăț (GALERIE FOTO)

ro

29 Apr, 2022 00:00 1241 Marime text
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Au trecut deja 90 de ani de la trecerea în neființă, la 21 aprilie 1932, într-un mod atât de neașteptat, a celui care a fost comandor Pavel Popovăț, o minte sclipitoare și un inventator de geniu al Marinei Române.
Camaradul nostru, marinarul desăvârșit Popovăț Pavel, s-a aruncat în valurile mării pentru a-și curma viața de mizerie – avea să-l deplângă amiralul Sebastian Eustațiu. Marea pe care a înfruntat-o o viață întreagă l-a tras în adâncurile ei!
El, omul cinstit, care sărac și-a început viața, sărac a rămas până la sfârșitul carierei sale. A trecut prin grade și funcții înalte de unde putea să facă avere, a rămas însă curat ca și sufletul său. […]
Marinarii bătrâni și tineri care l-au cunoscut îndeaproape, care i-au știut sufletul său blând, drept și cinstit, să verse lacrimi, care pe undele mării să se ducă până la locul ce el și l-a ales ca mormânt!”.
Gest greu de acceptat de către contemporanii săi și cu atât mai mult de către predecesori.

Carieră de excepție în Corpul Flotilei Regale

Fiul Atenei şi al lui Constantin Popovăţ, Pavel Popovăț s-a născut la 29 iunie 1863, în comuna dâmbovițeană Pătroaia.

După absolvirea cursurilor primare şi gimnaziale (1 iulie 1881), a devenit elev al Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Iaşi.

Înaintat în gradul de sublocotenent în vara anului 1883, este repartizat în Corpul Flotilei, fiind ambarcat pentru un prim stagiu de ambarcare la bordul bricului „Mircea”, aflat la primul său voiaj de instrucţie pe ruta Varna, Burgas, Sinope, Trebizonda, Suhum-Kaleh, Kerci, Ialta, Sevastopol, Odessa, Oceakov şi Nicolaev. În  partea a doua a campaniei de instrucţie primul velier-școală a Flotilei Române a parcurs itinerariul Constantinopol, Pireu, Atena, Sira, Smirna, Galipoli şi Radato.

Într-o notă din luna noiembrie 1884, comandantul Flotilei, colonelul Nicolae Dumitrescu Maican, l-a apreciat drept un „ofiţer prea bun, îşi iubeşte arma sa şi se sileşte a profita de timpul ambarcării pe «Mircea» pentru a dobândi multe cunoştinţe”.

Cu gradul de locotenent, obținut la 8 aprilie 1886,  a activat în cadrul Depozitelor Fluviale şi ca profesor de navigaţie la Şcoala Copiilor de Marină din Galați.

Doi ani mai târziu a revenit în statul-major al bricului „Mircea”, ca ofiţer secund. În prima parte a campaniei din acest an, destinată exerciţiilor în Marea Neagră, bricul a întâmpinat una dintre cele mai puternice furtuni din îndelungata sa activitate.
Despre conduita sa pe timpul acestei tempeste, comandantul navei, căpitanul Sebastian Eustaţiu, viitor contraamiral, a consemnat:
Ca ofiţer secund a stat neclintit la postul său în zilele şi nopţile de groaznică furtună. Prin cunoştinţele sale astronomice şi dibăcia observaţiilor sale a putut prinde o stea și a-i lua înălţimea printre norii vijeliei. A calculat şi fixat poziţia vasului, care din cauza uraganului ce l-a frământat continuu nu se mai ştia unde se găseşte.
Pe temeiul acestei observaţii şi a calculului exact, bricul «Mircea», cu catargele rupte şi velele sfâşiate, a găsit cu uşurinţă intrarea Bosforului şi a intrat la adăpost.”.

După efectuarea reparaţiilor necesare în urma furtunii, bricul a executat partea a doua a campaniei de instrucţie, vizitând porturile Constantinopol, Pireu, Navarino, Messina, Neapole, Civitta-Vecchia, Livorno, La Spezzia, Toulon, Barcelona, Palma, Alger, La Goulette, Malta şi Caneea.

Cu gradul de căpitan, acordat la 1 ianuarie 1889, în cursul acestui an a activat în cadrul Depozitelor Fluviale, spre sfârşitul anului mutându-se la Administraţia Centrală a Războiului.

De la 1 aprilie 1891 a comandat Compania Chilia Veche şi canoniera “Fulgerul”.

În 1892 a fost repartizat la Divizia Echipajelor, efectuând un stagiu de ambarcare la bordul crucişătorului “Elisabeta”.

În calitate de comandant secund al acestuia, în 1893 a participat la campania de navigaţie din Marea Neagră, cu escale la Balcic, Constantinopol, Iamboli, Sinope, Trebizonda, Ialta, Sevastopol şi Odessa.
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
La bordul crucişătorului s-a aflat şi savantul român Grigore Antipa, care l-a caracterizat ca pe „un om de ştiinţă desăvârşit, care putea fi profesor de matematici la orice universitate”. La rândul său, amiralul german Barandou considera că „acest ofiţer ar putea ocupa locul de frunte în cea mai mare marină din lume.”.

După un an petrecut la Inspectoratul Navigaţiei şi Porturilor, la 1 martie 1895 a revenit la Divizia Echipajelor, ambarcându-se tot ca ofiţer secund pe bricul „Mircea”, cu care a participat la serbările ocazionate de inaugurarea Canalului Kiel.

Ulterior a fost comandant al Companiei Sulina (1895), respectiv căpitan de port clasa I la Brăila (1896) în cadrul Inspectoratului Navigaţiei şi Porturilor.

Înaintat la gradul de maior, în 1896 este numit  comandant al bricului „Mircea”, cu care a executat lucrări hidrografice destinate ridicării hărţii Mării Negre, coasta României (1 februarie 1897).

De la 1 aprilie 1898 revine în cadrul Inspectoratului Navigaţiei şi Porturilor, în calitate de căpitan de port clasa I la Galaţi.

În elita Serviciului Maritim Român

 De la 13 mai 1898 este numit subdirector al Serviciului Maritim Român (S.M.R.), aflat sub direcţia comandorului Ioan Coandă.

În această calitate s-a străduit să-l organizeze temeinic, răspunzând unor deziderate mai vechi ale besle. A făcut eforturi deosebite pentru dotarea flotei cu cât mai multe nave, pentru românizarea echipajelor navelor comerciale proprii, pentru stabilirea itinerariilor şi menţinerea regularităţii curselor navelor de pasageri ș.a.m.d.
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
La 31 octombrie 1898 a preluat şi comanda cargoului “Iași” iar la 1 aprilie 1906 a fost înaintat la gradul de căpitan-comandor.
Odată cu construcţia noilor pasagere maritime în şantierele franceze, a fost trimis la Saint Nazaire, unde în vara anului 1907 a recepţionat nava „Dacia”, pe care a adus-o în ţară.
În anul 1907 a întocmit o „Dare de seamă asupra exploatării S.M.R. pe timp de 12 ani”.

Ignorat în propria țară

În același an a înregistrat la firma engleză „Fenny & Fenny” o cerere de brevetare a unei invenţii cu aplicabilitate în domeniul aviaţiei şi marinei, propulsorul cu reacţie directă, rebrevetat în anul 1920 prin aceeaşi firmă (cererea de brevet nr. 30 629) şi brevetat şi în Franţa (cererea de brevet nr. 526 328 din 8 octombrie 1920), argumentând ştiinţific propulsia prin reacţie directă.

Deși inițial Ministerul de Război, prin Direcția a V-a Marină, s-a arătat oarecum interesat să susțină unele dintre ideile inventivului ofițer, acesta va rămâne pentru tot restul vieții decepționat de ignoranța oficialităților.


În „Însemnările unui marinar”, comandorul Nicolae Ionescu Johnson afirma:
Popovăţ a fost un matematician şi fizician de valoare. Ca mulţi învăţaţi de la noi, a trebuit să treacă şi el prin purgatoriul invidiei şi al neînţelegerii, să lupte cu nepăsarea oficialităţilor şi să rateze multe din posibilităţile sale.
Făcuse câteva invenţii şi îmi aduc aminte de una privitoare la folosirea maşinilor cu reacţie, menită să înlocuiască elicea obişnuită cu una acţionată prin explozie.
Această invenţie a trebuit să ajungă pe mâini străine ca să fie valorificată.”.

În fruntea Serviciului Maritim Român

În 1908 a fost numit director al S.M.R., serviciu pe care l-a condus timp de 15 ani.

La insistenţele sale, din fondul de asigurare au fost cumpărate cargourile „Carpați” şi „Bucegi”, vaporul „Durostor” şi remorcherul „Ovidiu”.
Prefigurând înaintea altora motorul aeroreactor, în 1912 a publicat la Editura „Socec”, în susţinerea brevetului său, studiul intitulat „Etude théoretique des appareils à reaction – Application à la propulsion directe sur l’eau et dans l’air”.

Subliniind noutatea pe care o reprezenta invenţia sa în lumea ştiinţifică mondială, în prefaţa lucrării estima că „se va vedea că elicea, şi cu cea mai mare îndreptăţire orice alt propulsor pe care noi îl numim cu reacţie indirectă, trebuie să cedeze pasul propulsorului cu reacţie directă. Până în prezent nu se cunosc teorii analitice complete asupra acestui ultim gen de propulsie şi se poate spune că atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic chestiunea nu e mai avansată decât în epoca lui Heron din Alexandria.”.

După această primă lucrare ştiinţifică şi-a continuat cercetările, în anul 1916 publicând „Notions générales sur les appareils à reaction”, apărută la Editura „Gauthier-Villard” din Paris, unde fusese trimis, după mobilizarea sa la Marele Stat Major al Armatei, ca membru în Comisia Militară Română din capitala Franţei.

La aceeaşi editură, în 1917 a publicat „Critique des propulseurs”, pe parcursul celor 131 de pagini străduindu-se să prezinte o serie de idei şi soluţii avangardiste pentru epoca sa.
 
Profesorul dr. Victor Pimsner de la Facultatea de Aeronave din Bucureşti, recunoscut specialist în probleme de propulsie, menţiona:
Avem în Popovăţ un savant vizionar ce şi-a depăşit epoca, un om de ştiinţă de extraordinară valoare al cărui nume trebuie să-şi găsească locul printre pionierii aviaţiei mondiale.
Putem spune cu certitudine că Popovăţ a realizat primul în lume un sistem teoretic dar şi practic de reacţie directă aplicabil la orice mediu fluid. A brevetat soluţia sa cu reacţie directă cu aplicaţie la nave aeriene şi marine.
De asemenea, el este cel care a analizat pentru prima oară în lume performanţele reacţiei directe în regim pulsatoriu şi în regim continuu, arătând avantajele sistemului continuu şi propunând, în acelaşi timp, o soluţie practică valabilă la nivelul dezvoltării tehnicii din acea vreme, pentru regim pulsatoriu.”
Omul acesta rar aşa de bine înzestrat, iubit şi admirat de toţi, avea două însuşiri care, în acelaşi timp, puteau fi calităţi sufleteşti şi defecte sociale în mediul în care trăia: o modestie exagerată şi o extremă delicateţe sufletească”, menţiona camaradul şi prietenul său Jean Bart.

Dornic să-şi argumenteze ideile prin experimente, a perseverat la Galaţi timp de şase ani, reuşind să realizeze un aparat care a funcţionat 2-3 ore neîntrerupt, creând un sistem teoretic şi practic de reacţie directă, aplicabil oricărui mediu fluid.

De asemenea, a analizat în premieră mondială performanţele reacţiei directe în regim pulsatoriu şi în regim continuu, evidenţiind avantajele sistemului continuu şi propunând în acelaşi timp şi o soluţie practică valabilă la nivelul dezvoltării tehnicii din acea vreme pentru regimul pulsatoriu.

Invenţia sa a fost brevetată în Anglia şi Franţa, fiind materializată în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea.

După încheierea armistiţiului în Primul Război Mondial, a fost numit în Comisia de experţi, care i-a asistat pe reprezentanţii plenipotenţiari români la tratativele de pace.
Comandorul Pavel Popovăţ întruchipa chipul marinarului de rasă. O îmbinare fericită de calităţi înnăscute şi o solidă pregătire ştiinţifică făcuse un adevărat maestru în arta nautică şi un savant în ştiinţa navigaţiei… Cu ochiul sigur, cu sânge rece, în manevra pânzelor era neîntrecut. Cu admiraţie îl priveau bătrânii corăbieri prin toate porturile în care flutura flamura românească.
Tânăra navigaţie comercială maritimă îi datorează mult acestui om capabil, bun şi cuminte care a lucrat cu devotament şi pricepere pentru crearea şi organizarea Serviciului Maritim Român, această nouă ramură de activitate românească.
În diferite misiuni în străinătate, în conferinţele pentru regimul Dunării, se remarca întotdeauna distinsa-i personalitate şi competenţa desăvârşită a omului de meserie, în toate cercurile de specialişti în care se găsea… Cu patima ştiinţei, matematician pasionat, chinuit de spiritul de invenţie, a lucrat necunoscut şi izolat la perfecţionarea unor noi motoare cu explozie pentru navigaţie şi aviaţie”, menţiona Jean Bart.

A rămas la conducerea S.M.R. până în anul 1924 când, acuzat şi persecutat pe nedrept pentru pierderea pasagerului „Dacia” în portul Constanţa, a fost forțat de guvern să demisioneze.

Consacrându-se exclusiv studiului şi cercetărilor ştiinţifice, acestea i-au fost încununate în 1929 prin apariţia lucrării „Recherches statistiques sur la résistance à la marché des navies”, menită să stabilească, în premieră, o formulă simplă care să permită determinarea puterii necesare la anumite viteze, cunoscând numai deplasamentul navei.

Şi-a reluat activitatea profesională, afretând cargourile “București” şi „Iași”, dar, din cauza recesiunii economice, după numai un an şi câteva luni de navigaţie a înregistrat un însemnat deficit financiar, care l-a determinat să-şi curme viaţa, aruncându-se în apele Mării Negre de la bordul pasagerului „România”.
Comandorul Pavel Popovăţ, fostul director al S.M.R., neputând face faţă plăţilor pentru închirierea unor vapoare, a preferat să se sinucidă, aruncându-se în valurile mării.
El, omul cinstit, care sărac şi-a început viaţa, sărac a rămas până la sfârşitul carierei sale. A trecut prin grade şi funcţiuni înalte, de unde putea să facă avere, a rămas însă curat ca şi sufletul său”, arăta contraamiralul Eustaţiu Sebastian, fost comandant al Marinei Militare între anii 1909 și 1917.

Pentru cel care fusese „un marinar desăvârşit, un suflet mare, o inteligenţă de elită şi un cercetător neobosit” în ziua de 28 aprilie 1932 a fost oficiat un parastas la Biserica Brezoianu din Bucureşti.

Cu acest prilej, contraamiralul Ioan Coandă, fostul său șef, camarad și prieten vreme de trei decenii, a evocat personalitatea marelui dispărut: „În 1924, obosit și mai cu seamă amărât de dificultățile ce i se făceau în conducerea S.M.R., a ieșit la pensie, sărac dar cinstit.
Fără altă avere și numai cu o mică pensie, având a întreține o familie grea, deși la o vârstă destul de înaintată, nu se dă bătut; după  numai patru ani, după ce încercase să lucreze și în alte direcții, dar fără folos, și-a reluat activitatea marinărească, dar de data aceasta pe cont propriu.
Bazându-se pe experiența de 25 de ani ce avea în conducerea Serviciului Maritim Român, afretează vapoarele «București» și «Iași», ce erau destinate vânzării ca improprii serviciului, și se încumetă a face o exploatare pe care o credea rentabilă, îmbarcându-se și luând el însuși comanda vaporului «Iași», cu care pornește în diferite porturi.
Timpul în care, constrâns de nevoi, a conceput acest îndrăzneț plan, nu i-a fost prielnic, căci abundența de tonaj disponibil a provocat, tocmai la acea epocă, o simțitoare scădere de navluri, care nu acopereau decât într-o foarte mică parte cheltuielile de exploatare, asigurare s.c.l.
Așa că, după un an și câteva luni, Popovăț se găsește în fața unui deficit de câteva sute de mii de lei, care forțat l-au adus în situația tristă de a se vedea descoperit, fără nici o nădejde de acoperire.
El, omul cinstit și mândru, matematician desăvârșit, a calculat cu calmul omului rece, imposibilitatea de a ieși din acest impas fără o micșorare a sa, a unei vieți curate și demne și a ajuns la hotărârea eroică de a-și curma firul vieții.
Ca iubitor al mării, căreia i s-a devotat aproape 50 de ani, s-a gândit și la mijlocul de cum ar termina și, tot cu calmul omului rece, în ziua de 21 aprilie a.c. ia hotărât drumul mării, îmbarcându-se la Constanța, fără ca familia sa să știe, pe vaporul «România», care pleca în cursă regulată spre Istanbul.
Pentru a fi la adăpostul privirilor indiscrete și pentru a nu fi stânjenit în planul ce-l concepuse, a solicitat favoarea de a i se da o cabină singur, izolată pe puntea de sus a vasului, la clasa a II-a, din care să poată ieși la ora când supravegherea oamenilor de pe bord era mai slabă.
După ce scrisese două scrisori, una familiei și alta comandantului vasului, prin care îl ruga de a înainta scrisoarea familiei la București și după ce mai face în scris câteva reflecții privitoare la ultima sa invenție de a înlocui elicea cu mașini cu reacțiune direct cât și cu motoare, intitulate «Recordul meu», iese din cabină, se aruncă peste bord în liniștea nopții, fără a fi observat de nimeni și se afundă în profunzimea mării, care i-a fost atât de dragă și de care nu s-a despărțit de aproape 50 de ani.
Abia la intrarea în Bosfor s-a aflat de dispariția lui, care a fost constatată de comandantul vasului.
Așa se isprăvește odiseea tragică a omului cuminte, blând și bun cu toți care îl apropiau.
Și discret, fără a pricinui nimănui nici o supărare și nici o cheltuială, s-a dus dintre noi acel ce a fost comandorul Pavel Popovăț.
Să zicem din adâncul inimii: «Dumnezeu să-l ierte!», promițându-i că nu-l vom uita și îi vom păstra o veșnică amintire.”.

„Ce dramă sufletească s-o fi desfășurat în ultima epocă a vieții acestui om nepătat, înțelept și ponderat?  - se întreba consternat comandorul Eugeniu Botez.

Nu era un romantic dezechilibrat, gata să facă un gest necugetat de extremă disperare.
Era un om cuminte, cumpănit, cu un adânc simț de control în viață.
Tragica moarte chemată de el nu a putut fu pentru mintea și inima lui decât un sfârșit logic, fatal, în fața unei probleme de viață la care el nu găsea altă soluție. A ajuns fără să șovăie la concluzia că trebuie să dispară.
Moartea îl atrăgea acolo unde-și trăise viața.
De pe vaporul pe care în tinerețe îl condusese cu artă, s-a aruncat hotărât în valurile mării pe care el o iubise cu pasiune… Și marea l-a primit în sânul ei!
O viață de luptă încheiată cu un ultim gest eroic. Suferința morală a datoriei neîmplinite, din cauza timpurilor grele prin care trecem, îl condamnă, fără apel, și-i hotărăște destinul.
Viața și moartea acestui distins marinar român, pionier al navigației noastre maritime, rămâne o rară pildă generațiilor care vin.
Un subiect de tragedie antică în lumea românească de azi!”.

Să ne rugăm pentru tihna sufletului său neconsolat!
 
Bibliografie:
 
  1. Nicolae Ionescu-Johnson, “Însemnările unui marinar”, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956
  2. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
  3. Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și:
Lumea marinarilor Un impostor imperial. Victor Lehovschi, „protejatul“ lui Iuliu Maniu (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii