Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monumente dedicate eroismului dovedit de militari în Primul Război Mondial la Medgidia

ro

10 Jun, 2020 00:00 3805 Marime text

 
La Medgidia a existat un interes al autorităţilor locale de a dedica eroismului luptătorilor din Primul Război Mondial, monumente comemorative, care să amintească peste ani generaţiilor tinere şi nu numai, participarea la confruntările militare şi jertfa înaintaşilor.

Existenţa unor monumente în oraşe care să amintească de marile momente cu care s-a confruntat poporul român, de-a lungul veacurilor, vin să întărească ideea apartenenţei noastre la acest teritoriu, a patriotismului şi a jertfei soldaţilor români şi nu numai, pentru apărarea teritoriului lăsat moştenire de înaintaşi.
Pentru tânăra generaţie aceste monumente pot reprezenta locuri de "pelerinaj", de aducere aminte a faptelor remarcabile ale înaintaşilor noştri.
Nicolae Iorga spunea că predând copiilor istoria, în faţa monumentelor este  o cale de a face mai lesne de înţeles momentele semnificative ale neamului.
Există un monument în incinta Cazarmii Răzoare, care a fost donat de Societatea Cultul Eroilor, filiala centrală, în anul 1932. Există fotografii de epocă, din perioada interbelică, când se organiza slujba religioasă de către preoţii comunităţii.
         
Monumentul a fost refăcut de autorităţile din perioada comunistă, în anul 1986, în perioada mandatului de primar al lui Gheorghe Călin. Ceremonia de inaugurare a avut loc la 26 octombrie 1986, cu prilejul Zilei Armatei Române.
Periodic erau organizate parade militare şi depuneri de coroane de flori cu ocazia unor evenimente marcante ale istoriei naţionale. La ceremonie participau trupe ale unităţilor din Medgidia, componenţi ai detaşamentelor de tineri ce erau pregătiţi pentru apărarea patriei (P.T.A.P.), oficialităţile locale, primarul oraşului Gheorghe Călin, oficialităţi judeţene şi populaţia oraşului.
În prezent, monumentul nu mai are înfăţişarea din 1986, fiind refăcut total, replacat într-un alt context de prezentare. Acest lucru a fost posibil datorită implicării autorităţilor locale şi a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria", filiala Medgidia.
Următorul pas în amenajarea acestui complex monumental ar putea fi amplasarea unei plăci comemorative, pe care să se regăsească numele eroilor oraşului. O iniţiativă asemănătoare a fost adoptată şi în cazul unui alt monument comemorativ aflat la Medgidia. Este vorba despre Piramida-osuar care adăposteşte osemintele soldaţilor sârbi, croaţi şi sloveni, care au pierit în luptele pentru apărarea Dobrogei. Aceşti bravi soldaţi au fost însoţiţi de surorile scoţiene din Edinburgh, cunoscute şi sub numele de "potârnichile gri", aflate pe teatrele de operaţiuni din Dobrogea şi mai apoi din Moldova. În onoarea lor şi pentru curajul de care au dat dovadă, a fost dezvelită o placă comemorativă, în prezenţa autorităţilor britanice.
Numele eroilor oraşului din Marele Război sunt:
Anton Anton, Regimentul 74 Infanterie, mort la 9 martie 1917
Asan Isleam, Regimentul 9 Vânători, mort la 21 august 1916
Astăluş Mihai, Regimentul 74 Infanterie, mort la 9 aprilie 1917
Bărbieru Ion, Regimentul 73 infanterie, mort la 4 februarie 1918
Bârsan Ştefan, Divizia 2 Vânători, mort la 16 aprilie 1919
Bunel Ilie, Regimentul 70 Infanterie, mort la 25 septembrie 1916
Cercel Ştefan, Regimentul 1 Artilerie, mort la 19 iulie 1917
Coman Gheorghe, Regimentul 74 Infanterie, mort la 11 ianuarie 1917
Comănescu Dumitru, Regimentul 70 Infanterie, mort la 22 septembrie 1916
Constantin Petre, Regimentul 39 Infanterie, mort la 20 septembrie 1916
Corupeanu Gheorghe, Regimentul 74 Infanterie, mort la 23 aprilie 1917
Costea Pandele, regimentul 34 Infanterie, mort la 28 iulie 1917
Cristorianu Tudor, Regimentul 74 Infanterie, mort la 30 aprilie 1917
Don Niţă, Regimentul 63 Infanterie, mort la 23 septembrie 1916
Dragu Dumitru, Regimentul 74 Infanterie, mort la 23 martie 1917
Dumitrache Dumitru, Regimentul 34 Infanterie, mort la 3 martie 1917
Duţu Nicoară, Batalion 15 Pionieri, mort la 5 decembrie 1919
Fântână Gheorghe, Regimentul 34 infanterie, mort la 18 aprilie 1917
Gălăţeanu Ion, Regimentul 24 Infanterie, mort la 21 septembrie 1916
Grigore Ion, Regimentul 33 Infanterie, mort la 6 noiembrie 1919
Hârâciu Oprea, Regimentul 78 Infanterie, mort la 27 septembrie 1916
Hulea Simion, Regimentul 9 Călăraşi, mort la 20 ianuarie 1918
Împăratu Gheorghe, soldat la Spitalul Fălciu, mort la 8 mai 1916
Maer Nicolae, Regimentul 73 Infanterie, mort la 20 octombrie 1916
Marderos Sarian, Regimentul 74 Infanterie, mort la 27 martie 1917
Marin Nicolae, Spitalul Crucii Roşii, mort la 29 aprilie 1917
Mănăilă Gheorghe, Regimentul 9 Călăraşi, mort la 31 iulie 1917
Mihai Gheorghe, Regimentul 68 Infanterie,mort la 22 septembrie 1916
Milea Matache, Regimentul 15 Infanterie, mort la 1 decembrie 1919
Minciună Sava, Regimentul 74 Infanterie, mort la 23 martie 1918
Nadler Moise,  Batalionul 7 Vânători, mort la 21 septembrie 1916
Opreanu Constantin, Regimentul 34 Infanterie, mort la 28 iulie 1917
Opreanu Nicolae, Regimentul 34 infanterie, mort la 27 februarie 1917
Ovanezian Garabet, Regimentul 74 Infanterie, mort la 18 august 1917
Petrescu Gheorghe, Regimentul 70 Infanterie, mort la 22 septembrie 1916
Popescu Ion, Regimentul 62 Infanterie, mort la 26 septembrie 1916
Popescu Maxim, Regimentul 74 Infanterie, mort la 9 septembrie 1916
Preda Nicolae, Regimentul 1 Grăniceri, mort la 7 august 1917
Profir Ion, Regimentul 7 Infanterie, mort la 26 septembrie 1916
Rovinescu Ilie, Regimentul 39 Infanterie, mort la 20 noiembrie 1917
Simion Ion, Regimentul 70 Infanterie, mort la 24 septembrie 1916
Stăneasa Constantin, Regimentul 34 Infanterie, mort la 18 aprilie 1917
Stănescu Ion, Regimentul 34 Infanterie, mort la 18 aprilie 1917
Stoica Ion, Regimentul 74 Infanterie, mort la 17 martie 1917
Suliman Septar, Regimentul 74 Infanterie, mort la 14 ianuarie 1917
Surlănescu Ion, Regimentul 74 Infanterie, mort la 13 martie 1917
Ştefănescu Traian, Regimentul 39 Infanterie, mort la 20 septembrie 1916
Tabără Erusalim, Regimentul 73 Infanterie, mort la 20 februarie 1918
Toader Iacob, Regimentul 24 infanterie, mort la 28 august 1916
Ulmazu Constantin, Regimentul 63 Infanterie, mort la 24 septembrie 1916
Vâlcu Anghel Ion, Regimentul 70 Infanterie, mort la 26 septembrie 1916
Veliceanu Mihai, Regimentul 74 Infanterie, mort la 27 martie 1917
Velciu Ilie, Regimentul 74 Infanterie, mort la 9 martie 1917
Voiculescu Vasile, Regimentul 19 Artilerie, mort la 29 mai 1917
Voinea Mihai, Regimentul 74 Infanterie, mort la 3 martie 1917
Zaharescu Petre, Regimentul 34 Infanterie, mort la 17 septembrie 1918.
 
Cinste eroilor neamului şi pomenire veşnică!
 
Surse bibliografice:
 
S..J.A.N.C., Fond Consilieratul Agricol Constanţa. 1920-1938, inventar 85, fond 103, Dosar 46/1931-1937
S.J.A.N.C., Fond Primăria Medgidia, Dosar 10/1937
S.J.A.N.C., Fond Primăria Medgidia, Dosar 5/1933
 
Arhiva Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „ Regina Maria”, filiala Medgidia
Registrul Societăţii Demobilizaţilor din Medgidia, Cazier al membrilor ce compun Societatea”,  vol.I, aflat în posesia colecţionarului George Neacşu din Medgidia.
Adrian Ilie, Medgidia la începutul secolului al XX-lea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2014
 
Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
 

 

 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari