Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:52 26 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#MemorialulPoartaAlbă Raport final. Partidul Comunist Român. Plenara din iunie 1958

ro

10 May, 2022 00:00 3560 Marime text
Sursă foto: Biblioteca Județeană „I.N. Roman“ Constanța
După Revoluţia maghiară, conducerea lui Gheorghiu-Dej a încercat să înspăimânte partidul şi populaţia astfel încât să creadă cu toţii că orice ameninţare la adresa ortodoxiei marxist-leniniste ar atrage represalii din partea sovieticilor. Eliminarea aşa-numitului grup Chişinevschi-Constantinescu la plenara din 1957 a PMR a fost urmată de epurarea unui grup de foşti ilegalişti în vara anului următor.
 
Plenara din 9-13 iunie 1958 a utilizat un scenariu asemănător cu cel folosit la plenara din 1957 pentru inventarea „grupului Chişinevschi-Constantinescu” în scopul de a fabrica acum un aşa-numit grup Doncea, după cum aflăm din  Raportul Final al Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste din România, document aflat în Biblioteca digitală a Cotidianului ZIUA de Constanța.
 
În discursul său la această plenară, Nicolae Ceauşescu i-a „demascat” pe Constantin Doncea, Grigore Răceanu, Ovidiu Şandru, Eugen Genad, Heinrich Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ştefan Pavel, Vasile Bîgu, Vasile Negoiţă şi Iacob Coţoveanu ca membri ai presupusului grup. Doncea şi Bîgu se număraseră printre membrii de partid care organizaseră grevele din 1933 de la Atelierele CFR Griviţa. La plenara din 1958, Gheorghiu-Dej şi Vasilichi (susţinuţi, printre alţii, de Vasile Vîlcu, Simion Bughici, Mihai Burcă, Ştefan Voicu, Barbu Zaharescu, Ofelia Manole şi chiar de soţia lui Răceanu, Ileana Răceanu) i-au acuzat pe Constantin Doncea şi pe ceilalţi de activitate antipartinică, fracţionism, revizionism şi „concepţii anarhice”.
 
Dumitru Petrescu, celălalt organizator important al grevelor de la Griviţa alături de Doncea, fusese deja acuzat de atitudini antipartinice de către o comisie specială, înfiinţată în iunie 1955 pentru a investiga natura discuţiilor care aveau loc între anumiţi membri de partid în afara întrunirilor oficiale. Comisia a recomandat eliberarea lui Petrescu din funcţia de viceprim-ministru şi excluderea sa din Comitetul Central, precum şi pedepsirea sa pe linie de partid cu cea mai gravă sancţiune înainte de excluderea totală. Ca şi în cazul plenarei din 1957, Ceauşescu a rostit discursul ce conţinea principalele acuzaţii împotriva lui Doncea şi a celorlalţi veterani.
 
De fapt, greşeala de care se făcea vinovat „grupul” de ilegalişti era aceea de a-i fi criticat pe liderii PMR pentru abandonarea idealurilor comuniste ale mişcării clandestine, pentru înstrăinarea lor faţă de mase şi pentru marginalizarea vechilor membri de partid din perioada de ilegalitate. În contribuţia sa la lucrările plenarei, Răutu a venit cu un alt motiv major pentru epurare: Doncea, Răceanu şi ceilalţi veterani se pronunţaseră pentru o linie revizionistă şi îşi exprimaseră simpatia pentru comunismul de tip iugoslav. Plenara din iunie 1958 a arătat că nu era permisă nici o dezbatere reală cu privire la linia partidului şi le-a oferit lui Gheorghiu-Dej şi camarazilor săi controlul total al partidului.
 
Opunându-se reformelor economice şi oricărei relaxări ideologice, dejiştii erau însă bântuiţi de spectrul unei revolte de masă similară cu cea din Ungaria. De aceea, Gheorghiu-Dej a căutat să-şi întărească şi mai mult controlul printr-o nouă epurare a partidului. În calitatea sa de secretar al Comitetului Central însărcinat cu politica de cadre, Ceauşescu şi-a demonstrat încă o dată loialitatea prin organizarea unei masive epurări a membrilor de partid care se pronunţaseră împotriva lui Gheorghiu-Dej în perioada 1956-1957, care a dus la zeci de mii de excluderi din partid. Ceauşescu răspundea şi de organizaţiile de tineret şi a colaborat atât cu ministrul de Interne Alexandru Drăghici, cât şi cu liderii UTC şi ai Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (Virgil Trofin, Ion Iliescu, Ştefan Andrei, Cornel Burtică, Cornel Pacoste, Ştefan Bârlea şi Mircea Angelescu) pentru a „restabili ordinea” în universităţi.
 
Securitatea lui Drăghici a lovit în studenţii rebeli de la Timişoara, Cluj, Târgu-Mureş, Bucureşti şi Iaşi, dintre care cei mai radicali au fost închişi în urma unor procese înscenate. După Revoluţia maghiară, conducerea lui Gheorghiu-Dej a încercat să înspăimânte partidul şi populaţia astfel încât să creadă cu toţii că orice ameninţare la adresa ortodoxiei marxist-leniniste ar atrage represalii din partea sovieticilor. Gheorghiu-Dej a criticat Revoluţia maghiară, şi-a exprimat susţinerea pentru intervenţia militară sovietică şi a afişat o loialitate absolută faţă de Uniunea Sovietică. În consecinţă, în iulie 1958, Hruşciov a decis în mod neaşteptat să retragă trupele sovietice staţionate în România. Gheorghiu-Dej şi oamenii săi au dat dovadă de o remarcabilă perspicacitate pentru a-l păcăli pe Hruşciov, simulând o formă unică de destalinizare şi câştigând timp pentru a-şi întări controlul asupra partidului şi a ţării. Hruşciov se afla la apogeul carierei sale atât pe plan internaţional, cât şi pe plan intern, în urma lansării în 1957 a Sputnik-ului rusesc, care a uimit întreaga lume, şi a vizitei sale intens mediatizate în Statele Unite în 1959, astfel că liderii români continuau să urmeze cu obedienţă linia sovietică în comunismul mondial. Pe plan intern, represiunile de după 1958 i-au asigurat lui Gheorghiu-Dej o largă colaborare din partea intelighenţiei. Existau semne de creştere a nivelului de trai al populaţiei, baza industrială se lărgea, iar campaniile de colectivizare continuau. România intra în noul deceniu ca un aliat de încredere, în aparenţă, al sovieticilor, condusă de o oligarhie solidară, strâns unită în jurul unui lider lipsit de scrupule. Însă, după ce Moscova a lansat o nouă campanie împotriva lui Stalin în 1961, Gheorghiu-Dej a simţit că autoritatea sa devenise suficient de puternică: el a provocat şi a surprins Kremlinul, propriul partid şi Occidentul prin decizia de a provoca un divorţ faţă de URSS. În mai puţin de cinci ani, România, cândva satelitul cel mai loial al Uniunii Sovietice, s-a transformat într-un aliat rebel, iritant chiar.
 
Sursă foto: Biblioteca Județeană Constanța
 

 
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
 Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
 Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citește și:
#MemorialulPoartaAlbă Raport final. Partidul Comunist Român. Plenara din iunie-iulie 1957 (VIDEO)
#MemorialulPoartaAlbă
Urmareste-ne pe Google News

Comentarii








Cele mai recente postari