Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:43 22 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Mireille Savopol şi Ion Drugan, o viaţă ca un roman

ro

10 Dec, 2019 00:00 1057 Marime text

Astăzi sărbătorim şi comemorăm, deopotrivă, două personalităţi ale scenei, care au făcut istorie culturală în Constanţa.


La 10 decembrie 1935, se năştea Mireille Savopol, coregraf şi pedagog cu har.
Tot la 10 decembrie, în anul 2013, se stingea din viaţă partenerul său de viaţă, Ion Drugan, regizor artistic şi animator al vieţii teatrale constănţene.



Cei doi au format o familie, împărtăşind pasiunea pentru luminile rampei, după ce s-au cunoscut în oraşul de la malul mării, în anii ’60, când Mireille Savopol, tânără solistă a Operei Române din Bucureşti şi şcolită în preajma unor maeştri renumiţi (Floria Capsali, Anton Romanovski, Floria Capsali, Oleg Danovski, Gelu Matei), sosea la Constanţa, pentru a deveni, la doar 22 de ani, maestră de balet şi prima coregrafă angajată a Teatrului Liric din Constanţa. Avea să slujească această scenă neîntrerupt, timp de peste trei decenii, montând peste 30 de coregrafii ale operelor şi operetelor din repertoriul actualei Opere constănţene.


Mireille a dansat de când se ştie, s-a exprimat artistic, a transformat în mişcare flacăra interioară care a mistuit-o dintotdeauna. A creat o trupă de balet, teren fertil pe care maestrul Oleg Danovski avea să înfiinţeze, în 1978, Ansamblul de balet clasic şi contemporan. Mireille a fost, de asemenea, iniţiatoarea primei clase de coregrafie din cadrul Liceului de Artă constănţean, unde a predat multor generaţii de copiii tot ce a ştiut despre arta mişcării trupului.


În vara anului 2018, ZIUA de Constanţa a organizat un emoţionant eveniment, „Incredibila memorie a teatrului constănţean“, unde Mireille Savopol a fost distinsă cu medalia „Jean Ionescu“ şi placheta #RespectTeatru, fiind onorată de autorităţi şi publicul iubitor de artă. 


În cartea „Dulcea povară pe care o găsiţi în varianta digitalizată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa, Jean Badea a dedicat o prezentare marii doamne a coregrafiei, scriind, printre altele:
 

„Cu spectacolul Coppelia, Mireille a realizat primul salt pe scara valorică a trupei aflate în continuă formare profesională…Cei mai importanţi balerini şi solişti ai acestui colectiv (Valentina Blănaru, Fănică Lupu, Isabela Aguletti, Ileana Dumitrescu, Anca Tudor, Rodica Raicu-Uretu ş.a.) s-au afirmat la „şcoala Savopol", chiar dacă unii dintre ei sunt astăzi bântuiţi de ciudate crize de amnezie. Dar succesul lor din Bolero-ul lui Ravel s-a datorat maestrei Mireille, care a introdus în scenă noi şi noi dansatori, acest crescendo coregrafic rimând cu amplificarea progresivă din orchestra.


Un alt moment de referinţă în fişa de creaţie a maestrei Savopol a fost baletul Vox Maris din tripticul Miniaturi de balet (1976), despre care Viorel Cosma, unul dintre cei mai severi şi competenţi cronicari de balet, scria: «În Vox Maris, folosind un joc permanent de voaluri ce imită marea în furtună, Mireille Savopol a imaginat acţiunea pe acest fundal de efecte scenice surprinzătoare şi sugestive ... ».”


DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF


Pentru un portret al regizorului Ion Drugan, îi dăm cuvântului aceluiaşi Jean Badea, căruia îi datorăm evocările tuturor marilor personalităţi ale scenei constănţene:
 

„Cine se plimba acum câţiva ani, spre orele prânzului, pe „corso" - strada Ştefan cel Mare, în zona magazinului Tomis - sau în parcul Teatrului „Ovidius", avea ocazia să întâlnească un bărbat de vreo 80 de ani, purtaţi cu vrednicie, care îşi făcea plimbarea zilnică privind pătrunzător agitaţia, de multe ori zadarnică, a semenilor săi. Era Ion Drugan, regretatul regizor artistic al teatrelor din Constanţa şi membru fondator al liricului de la malul mării. După studii de actorie şi regie cu Beate Fredanov, Al. Finţi, Al. I. Maican, după anii de practică la Teatrul Armatei şi la Teatrul de Operetă din Bucureşti, a venit la Constanţa în 1952, unde fusese înfiinţat un Teatru de Stat în urmă cu un an.


Nu ştia atunci că va rămâne 35 de ani legat de instituţiile de spectacol din acest oraş, la înfiinţarea a două dintre ele (Teatrul „Fantasio" şi Teatrul Liric, până în 1969 secţii ale Teatrului de Stat) contribuind direct. Era tânăr, la 27 de ani se putea întoarce oricând în Bucureşti, unde se născuse şi avea familia.


S-a întâmplat să se ataşeze sentimental şi profesional de cele trei teatre - asimilate cu tot atâtea „familii" -, în care a investit muncă, fantezie, pricepere şi suflet, fără să pretindă măcar un strop de mulţumire sau recunoştinţă. Trecerea de la secţia de dramă-comedie la cea de operă-operetă se va fi produs din mai multe motive: poate refuzul de taină de a suporta obligatoriu un repertoriu fixat de centru (minister), cu un predominant caracter de propagandă (gen Viaţă nouă, Zburaţi, pescăruşilor, Trei generaţii etc); în mod cert, afecţiunea pentru noul născut, pe care îl moşise şi căruia îi veghease nopţile şi zilele încă de când era în leagăn, până a învăţat să meargă. La „proză" (cum mai era denumită secţia dramatică) avea satisfacţia de a fi regizat unul dintre primele succese din acei ani, comedia Titanic Vals, de Tudor Muşatescu, de a fi lucrat cu actori de prestigiu ca Mania Antonova, Constantin Morţun, Zoe Caraman, Mircea Psatta.


Între timp, un alt gând nu-i dădea pace şi nu s-a liniştit până n-a pus în scenă primul spectacol, inaugural, de „estradă": Escală la Constanţa. Cu trupa care se va numi „Fantasie" a mai realizat premierele Carnaval pe note, Ca la Constanţa, Acasă la revistă, Tele-Fantasia, însă marea sa ispravă la teatrul din bulevardul Republicii (azi, Ferdinand) au fost cele trei reviste muzicale pentru copii (Cocoşelul neascultător, Muschetarii Măgăriei Sale - care s-a jucat în peste 30 de stagiuni - şi Lumea poveştilor), primite atât de bine de publicul din grădiniţe şi şcoli, încât directorul A. Manolache a obţinut toate aprobările pentru înfiinţarea secţiei muzicale pentru copii.


La Teatrul Liric, actuala Operă, a semnat regia a peste 20 de operete, dintre care voi reţine doar câteva, pentru puternicul loc ecou în viaţa artistică a oraşului: Vânătorul de păsări, Dragoste de ţigan, Bal la Savoy, My Fair Lady, O noapte la Veneţia (montată şi în decorul natural al Portului Tomis), Soarele Londrei, Cântăreţul mexican. Mulţi solişti şi actori din cele trei teatre îi datorează cel puţin un condescendent respect regizorului care, refuzând să trăiască din amintiri, le urmărea întâmplările vesele sau triste prin care treceau ei şi instituţiile păstorite şi de el cu ani în urmă”.



În semn de recunoaştere şi apreciere, Ion Drugan a fost distins, post-mortem, cu „Meritul dobrogean” şi medalia „Col. Marin Ionescu Dobrogianu”, în cadrul evenimentului organizat de ZIUA de Constanţa în noiembrie 2018, cu ocazia Zilei Dobrogei.

 

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanţa

 

Citeşte şi:

Ion Drugan, regizor artistic al Teatrului Dramatic şi Liric

#Dobrogeaetnică: „Meritul Dobrogean“ pentru Ion Drugan (5.01.1925 - 10.12.2013)

 #RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregrafa Mireille Savopol (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (lX) - galerie foto
 

Comentarii








Cele mai recente postari