Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea143 Simona Amânar, fostă mare gimnastă, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

23 Nov, 2021 00:00 1586 Marime text
 

Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Simona Amânar, fostă mare gimnastă, a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

Sunt născută și crescută în Dobrogea până la vârsta de 13 ani. După acești ani, am rămas legată sufletește de Dobrogea, de Constanța, părinții și fratele meu locuind acolo. Chiar daca viața m-a desprins de Dobrogea natala la o vârsta fragedă, am rămas mereu într-o strânsă legătură cu lumea de acolo.

Dobrogea reprezintă ceva aparte pentru România, țară în care fiecare regiune are ceva specific cu care se identifică. Nu putem vorbi despre Dobrogea fără a face trimitere la Marea Neagră și Delta Dunării, la toate lacurile sărate și de apă dulce aflate în zonă, la cetățile Histria și Tomis, care marchează legătura noastră cu strămoșii noștri, la Tropaeum Traiani de la Adamclisi, care marchează legătura noastră cu latinitatea, la Podul Anghel Saligny, care este o adevărată operă, ținând cont de timpul și modul când a fost realizat, la Munții Dobrogei care sunt unici în țara noastră. Nu pot să omit un lucru mai puțin cunoscut, dar care trebuie să fie mult mai mult menționat: Peștera Movile de lângă Mangalia, un loc unic în lume, cu peste 35 de specii de artropode și insecte, un loc care nu este pomenit prea des deoarece nu este deschis publicului, având anumite condiții specifice, dar care prin unicitatea sa la nivel mondial ar trebui marcat și menționat.

Dacă este să încercăm paralele între Dobrogea și alte locuri din lume vizitate de către mine, am putea rapid să facem aceste lucruri. Însă, eu sunt subiectivă când vine vorba despre Dobrogea mea natală și o consider unică, fără termen de comparație cu alte zone. Sigur, nu este perfectă, sunt multe de făcut și îndreptat, dar prin specificul ei, prin oamenii ei, este un loc unic pentru mine și care nu poate fi comparat cu nimic.
 
Dobrogea - tradiție și multiculturalitate! Dobrogenilor le urez să continue pe drumul dezvoltării economice, sportive și culturale, să-și păstreze tradițiile și să rămână aceeași români devotați, harnici și inteligenți!

 
Citește și:  #sărbătoreșteDobrogea143

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari