Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:54 15 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea Digitală O viaţă sub semnul cărţii

ro

17 Nov, 2020 00:00 1682 Marime text

Deşi în zilele noastre, când, paradoxal, tehnologia tiparului pe suport de hârtie a atins perfecţiunea, cartea, principalul instrument al emancipării spiritualităţii umane începând din secolul al XV - lea, a trecut în plan secund, făcând loc televiziunii şi internetului,  oameni dedicaţi cunoaşterii prin carte: savanţi, scriitori, editori, bibliofili şi tipografi se încrâncenează să menţină încă vie flacăra producerii acestui minunat mijloc de informare. Printre aceştia s-a aflat şi IOAN POPIŞTEANU.
            
L-am cunoscut la sfârşitul deceniului al şaptelea, când încă se simţea suflul schimbării ideologice de după 1964, care a deschis ţara spre valorile naţionale. Apăreau cărţi interzise până atunci ale unor autori importanţi, îndeosebi din domeniul umanist, iar presa se emancipase de limbajul de lemn, proletcultist, lozincard, devenind interesantă, vie. Lucram la Biblioteca judeţeană la compartimentul de completare a colecţiilor. Biblioteca avea un fond de publicaţii sărac, parte distrus în timpul războiului, parte eliminat din motive
ideologice. Devenind bibliotecă regională, avea acum dreptul de a achiziţiona un spectru larg de publicaţii din toate domeniile, din varii epoci..
       
   ...Anul  1970. O dimineaţă însorită de iunie, o explozie de lumină. La un moment dat în uşa biroului a apărut un tânăr înalt, cu alură sportivă, chipeş, îmbrăcat elegant, într-un costum impecabil. Ţinea în mână o servietă diplomat, burduşită probabil cu cărţi. S-a recomandat: Popişteanu. Am dat mâna, l-am invitat să ia loc. Auzisem de el, dar nu-l cunoscusem şi am rămas consternat: îmi închipuisem că directorul Bibliotecii Institutului Pedagogic, nu demult absolvent al Facultăţii bucureştene de biblioteconomie, cum aflasem, trebuia să arate cumva ca mai toţi foştii studenţi de la umanioare: boemi, îmbrăcaţi lejer şi nu prea tunşi. Nici a  activist nu arăta. Avea mai degrabă aerul unui tânăr intelectual interbelic, poate şi sub influenţa iluştrilor dascăli de biblioteconomie, Dan Simonescu, Barbu Theodorescu şi Augustin Z.N. Pop. Nu a părut surprins de consternarea mea şi, zâmbitor, colocvial, carismatic a început a-mi relata despre ultimele achiziţii de carte făcute de biblioteca pe care o conducea. Auzindu-l, consternarea mi s-a transformat în admiraţie şi se vedea că metamorfoza aceasta îi face plăcere. Ce-mi relata, mi s-a părut de excepţie: achiziţionase un exemplar rarisim al lucrării umanistului Antonio Bonfini, istoriograf la curtea regelui Matei Corvin, Rerum hungaricum decade, cu dese referiri la români, o ediţie Ion Creangă, cu însemnări autografe ale scriitorului, ediţii prime ale unor scriitori clasici etc. M-am lăudat şi eu cu ce dobândise biblioteca tomitană recent: o ediţie elzeviriană ( Amsterdam, 1652 ) a operelor lui Ovidiu, în trei volume legate împreună, în piele, Noul Testament ( Bălgrad, 1648 ), Îndreptarea legii (Târgovişte, 1652 ), ediţia bucureşteană a  Convorbirilor literare, revista Junimii, începând cu anul 1885 etc. Am evocat apoi, ambii, figuri de anticari şi de colecţionari ca Teodor Enescu sau ca N. Vasilescu - Capsali, care supravieţuiseră '' obsedantului deceniu'' şi care ne-au înlesnit deseori accesul la cartea rară, am discutat despre proiecte...Aşa a început o frumoasă legătură profesională, ce a durat patru decenii. A sprijinit constant iniţiativele Bibliotecii judeţene, Cercul de bibliofilie, Clubul artelor, a contribuit la demersurile de achiziţionare a incunabului  Liber chronicarum (Nurenberg, 1493)...                                    
Însă Ioan Popişteanu nu a fost doar un împătimit bibliofil, ci şi un remarcabil editor. A condus şi a fondat două edituri ( ''Ovidius University Press'' şi ''Ex Ponto'' ), a publicat, prefaţat şi îngrijit circa o mie de lucrări, a încurajat autorii constănţeni, printre care mă prenumăr, a organizat târguri de carte de cuprindere naţională, colaborând cu nume de referinţă ale culturii româmeşti contemporane.
            
Ultima întâlnire cu I. P. a avut loc cu trei luni înaintea decesului său. Îl vizitasem în biroul plin ochi cu cărţi, afişe, calendare, manuscrise, pliante etc. aflate aparent într-o dezordine desăvârşită, un labirint, un univers borghesian. Ca deobicei, prietenos, amabil, dar parcă puţin trist, preocupat, obosit. Am discutat iarăşi despre noile apariţii editoriale, despre proiecte, despre despre viitorul bibliotecii în era digitală. La despărţire, cordial ca întodeauna mi-a mărturisit că se gândeşte la o posibilă colaborare...
O viaţă sub semnul cărţii...
 
 
Despre Constantin Cioroiu

Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), Filiala „Dobrogea“, din anul 1997, Constantin Cioroiu și-a pus semnătura pe volumele: „Cartea românească în Dobrogea înainte de 1877“ (Constanța, 1978, în colaborare cu Aurel Mocanu), „Litoralul românesc. Ghid sentimental“ (Editura Sport-Turism, București, 1981), „Călători la Pontul Euxin“ (Editura Sport-Turism, București, 1984), „Litoralul românesc la 1900“ (în colaborare cu Marian Moise, Constanța, Editura Europolis, 1997), „Calea pescărușilor“ (roman, Editura Ex Ponto, Constanța, 2002), „Cartea și lectura la Pontul Euxin“ (monografie bibliologică, coordonator, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006, reeditată în 2016), „Blana leopardului“ (roman, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012), „Cățelul de catifea: povești“ (Editura Ex Ponto, Constanța, 2016). Activitatea sa literară a fost încununată cu: Premiul „Ovidius“ al Grupării literare „Albatrosul“, pentru volumul „Litoralul românesc la 1900“ (1998), Premiul pentru promovarea culturii scrise al Revistei „Tomis“ și al USR, filiala „Dobrogea“ pe anul 2000; Premiul pentru proză pe anul 2002 al Filialei „Dobrogea“ a USR.

 
A debutat publicistic în anul 1971, în revista „Tomis“, cu articolul „Nicolae Iorga și Dobrogea“, în paginile căreia a continuat să publice în calitate de colaborator și scriind și pentru publicații precum: „Revista bibliotecilor“, „Realitatea românească“, „Biblion“ (periodicul Bibliotecii Județene Constanța), „Agora“, „Dosarele istoriei“ și „Ex Ponto“.
 
Citește și:

De vorbă cu Constantin Cioroiu despre cultură, lectură și primele „universități“ ale Constanței - Biblioteca Județeană și revista „Tomis“

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari