Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:12 20 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea Digitală Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei

ro

18 Nov, 2020 00:00 1021 Marime text
 
La sărbătoarea Dobrogei, în pandemie, gândurile unui fiu al ei

Christian Gigi Chiru

Este de datoria fiecăruia să conștientizeze și să promoveze reperele noastre identitare, istorice și morale, să recunoască Dobrogei statutul care i se cuvine. Suntem un exemplu pentru toată lumea de conviețuire multietnică, armonioasă, de simbioză culturală și spirituală pe care trebuie să le arătăm tuturor. Dobrogea este o parte din fiinţa mea, și-a ta, și a noastră. Tocmai de aceea am reușit, împreună, să-i dăm un brand de țară.
 
Mai întâi a fost dorința mea de parlamentar, ca fiu al Dobrogei din mai multe generații, mândru de apartenența mea, să fac ceva durabil pentru ai mei. Așa s-a conturat demersul viitoarei legi. I-am convins și pe celorlalți 27 de colegi din Parlament, reprezentând colegiile electorale ale provinciei. A fost de mare merit că absolut toți, fără deosebire de apartenența politică - am lansat proiectul devenit Lege ca Dobrogea să aibă o zi a ei. Una de importanță națională, arătând astfel țării, celor de astăzi și celor de mâine, că provincia dintre mare și Dunăre este parte indispensabilă a trupului românesc.
 
Legea 230/2015 privind instituirea zilei de 14 Noiembrie ca Ziua Națională a Dobrogei  a fost publicată în Monitorul Oficial din 7 octombrie 2015. Și de atunci, an după an, Dobrogea noastră a fost sărbătorită cum se cuvine, antrenând forțele politice, culturale și economice din cele două județe, Constanța și Tulcea, la manifestări de anvergură.
 
Vreau să mulțumesc public unei redacții responsabile, Ziua de Constanța, pentru toate eforturile depuse în numele cititorilor săi, de a unifica și coordona în fiecare an evenimente de amplă respirație națională, cu ecou reverberând în sufletele oamenilor.
 
Să nu uităm că înainte de a-și reîntregi granițele cu Basarabia, Bucovina și Ardealul, România și-a primit înapoi Dobrogea basarabilor și a lui Mircea cel Mare. Dar nu oricum, ci cu jertfa de sânge a românilor apărători de țară. Cu patru decenii înaintea Marii Uniri din Decembrie 1918, Dobrogea oferea Țării drum liber spre Marea cea Mare și spre gurile Dunării, era poarta deschisă spre lume. Tratatul de pace de la Berlin recunoștea și consfințea actul de „reunire", cu înţelesul de întrupare, încorporare, reintegrare.
 
Și legat de aceasta, anul 1878 marca în istoria politică şi socială a României clipa astrală a intrării ei în rândul statelor independente.
 
Aș vrea să evoc în acest an 2020, atât de diferit de ceilalți, în care dușmanul nostru este unul invizibil, perfid și de nestăpânit cu nume de cod SAR COV, una din frumoasele declarații ale primului Prefect al Dobrogei, Remus Opreanu, făcând astfel arc peste timp și timpuri: ”A fost destul ca un om să vină din cetatea eternă din Roma în exil aici, să sufere, să plângă în nemuritoare versuri, pe malurile acestei mări, și acel om să fi fost Ovidiu, pentru ca numele de Tomis să trăiască în veci, iubit și venerat.
 
Când prin valoarea armelor române și înțelepciunea oamenilor noștri de stat, Dobrogea, această veche provincie română, a fost recucerită și realipită de corpul țării, am găsit noi, trimișii cei dintâi aici, la fiecare pas urmele mărețe ale romanilor, strămoșii noștri. Cu pietate am admirat valurile lor de apărare, cetățile, monumentele și cât distrugătorul timp mai lăsase să esiste din artele și civilizațiunea lor.”
 
Cu pietate să păstrăm și să ducem mai departe această istorie multiseculară, această civilizație străbună, redeșteptând în sufletele oamenilor Dobrogei  mândria și forța de a învinge.
 
Și cred că s-ar cuveni așezat pe soclu un bust al acestui prim prefect, Remus Opreanu, om politic vizionar și energic pe care l-a păstrat istoria Dobrogei.
La multi Dobrogeni!
La multi ani Dobrogea!
 
Comentarii








Cele mai recente postari