Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:46 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea 143 – De la grecii din Milet la generația Millennials Halmyris – cetatea unde au fost martirizați sfinții Epictet și Astion(galerie foto+video)

ro

15 Nov, 2021 00:00 3371 Marime text
  • Cetatea romană datează din secolul I după Hristos și a continuat să funcționeze până în secolul VII după Hristos, în epocă romano-bizantină.
  • Aici se găsește o basilică episcopală unde a fost descoperită cripta cu osemintele martirilor Epictet și Astion.
  • Inscripțiile găsite la poarta de nord vorbesc și despre un loc „satul marinarilor“, aflat, potrivit unei inscripții, în vecinătatea așezării.
  • Primele săpături au fost începute de Grigore Tocilescu în anul 1904.
 
Puțini știu că la 2,5 km de Murighiol, comună din nordul județului Tulcea, pe malul Dunării se află o cetate foarte importantă, una care spre fericirea turiștilor poate fi vizitată oricând. Drumul este asfaltat, există parcare și oameni avizați care îi pot îndruma pe turiști. Veți găsi aici un mini-muzeu, indicatoare, dar și plachete informative pentru fiecare obiectiv important din cetate.




Cercetări sistematice și informații prețioase!

Florin Topoleanu, reprezentantul sitului arheologic ne-a povestit despre istoria cetății Halmyris.
 

”Cetatea de la Murighiol, Halmyris, este unul dintre cele mai importante șantiere arheologice din Dobrogea. Cercetările au început în anul 1981 prin semnarea unui protocol, probabil cel mai bine pus la punct și primul protocol din arheologia românească la ora aceea. Fiecare membru al echipei avea sarcini precise.

Primii membrii ai colectivului au fost regretații noștri colegi Alexandru Suceveanu și șeful de șantier Mihail Zahariade, cel care în primele campanii a obținut militari în termeni să lucrăm aici, el lucra la acel Institut Militar de Istorie și Teorie Militară din București. Tot în acest prim colectiv, din partea Muzeului din Tulcea au activat soții Andrei și Cristina Opaiț și cel care are plăcerea să vă vorbească astăzi, Florin Topoleanu.

În primii ani, `81 - `86, am vrut să vedem cu ce avem de-a face pentru că informațiile despre Halmyris erau foarte puține, disparate și uneori greu de interpretat. Drept pentru care am practicat două secțiuni magistrale de peste 200 de metri fiecare, traversând în cruce de la Nord la Sud și de la Est la Vest toată cetatea, dar și sistemul de apărare exterior. Rezultatele au fost extraordinare.

La momentul acela a fost prima cetate de pe limesul dobrogean a cărei stratigrafie se cunoaște de la stânca pe care a fost construită cetatea până la firul ierbii, nivelul de călcare de astăzi.

Au apărut astfel nici mai mult nici mai puțin de 13 niveluri de locuire de epocă romană și romană-bizantină și a fost identificată locuirea preromană cu două niveluri bine documentate.

În sistemul defensiv sunt incluse 15 turnuri şi valul de apărare.“

 


Cetatea se află pe lista monumentelor istorice

 
Cetatea este înscrisă și pe lista monumentelor istorice cu codul TL-I-s-A-05844, fiecare edificiu fiind înregistrat astfel TL-I-m-A-05844.01 - Cetatea Halmyris, TL-I-m-A-05844.02 - Aşezare civilă TL-I-m-A-05844.03 – Necropolă.

Lista Monumentelor Istorice (LMI) este denumirea oficială a listei de situri, de patrimoniu național a guvernului României. În România, acestea includ situri, clădiri, structuri și obiecte considerate demne de conservat datorită importanței patrimoniului lor cultural românesc. Lista, creată în 2004, conține locuri desemnate de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al României și menținute de Institutul Național al Monumentelor Istorice din România, ca fiind de importanță istorică națională.



Bisilica episcopală, terme și tuneluri de evacuare

Una dintre cele mai importante descoperiri de la Cetatea Halmyris este basilica episcopală cu cripta celor mai vechi martiri creştini atestaţi în Dobrogea: Epictet şi Astion.
 

„Basilica e construită în secolul IV. Rămășițele celor doi martiri au fost luate de credincioși și mutate în altă parte, din această locație. Abia după ridicarea acestei basilici au fost aduși și înmormântați în interior. “ , a menționat Florin Topoleanu, arheolog.

 

 „Satul corăbierilor“, dovada portului la Dunăre

„Poarta de Nord a fost descoperită încă din primele campanii. Sub pragul porții, în nivelul romano-bizantin am găsit nu mai puțin de cinci inscripții refolosite, toate pomenind de Vicus classicorum – satul corăbierilor.

Satul corăbierilor atestă faptul că cetatea era port la Dunăre. Aici era una din stațiile flotei romane la Dunărea de jos - Classis Flavia Moesica. Evenimentul este foarte bine prins în Acta Sanctorum care vorbește despre martirul celor doi credincioși sacrificați la Halmyris: Epictet și Astion. Acest izvor descrie cetatea ridicată ca fiind una cu ziduri albe și cu locuire masivă în interior.“, a povestit Florin Topoleanu, arheolog


Povestea sfinților Epictet și Astion

 
Este foarte probabil ca acest lăcaș de cult să fi fost ridicat special în cinstea sfinților martirizați aici. Potrivit izvoarelor istorice – creștine, preotul Epictet și învățăcelul său Astion au mers la Halmyris, o puternică așezare a Scythiei Minor în care locuiau, se pare, „mii de suflete“. Ei devin extrem de populari, datorită minunilor pe care le fac în oraș, mulți oameni bolnavi fiind tămăduiți. Documentul „Acta Sanctorum“ povestește că cei doi au început să propovăduiască locuitorilor (cu mult succes) religia creștină, reușind să convertească foarte multe persoane.

Guvernatorul cetății, comandantul Latronianus a decis arestarea lor, fără judecată. Epictet și Astion sunt întemnițați 30 de zile, timp în care, potrivit izvorului sus-menționat, nu primesc nici apă și nici mâncare, dar supraviețuiesc miraculos. Pe 8 iulie, Latronianus ordonă executarea celor doi, care sunt decapitați.

Se spune că orice bolnav s-a atins în acea zi de trupurile „albe ca omătul“, acela s-a și făcut pe dată sănătos. După încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor, undeva după anul 313, osemintele celor doi au fost duse de enoriași în basilica episcopală de la Halmyris.

Această basilică a fost descoperită în anul 2001 de o echipă de arheologi tulceni, condusă de Mihail Zahariade. Moaștele celor doi martiri s-au plimbat un timp, mai întâi, pe la Celic Dere, apoi la Catedrala Arhiepiscopală Tomis, pentru a ajunge într-un final, înapoi la Halmyris, de data aceasta într-un lăcaș modern.

 În prezent, actualul responsabil științific al sitului este Cristina Georgeta Alexandrescu CV (sursa CV: www.iabvp.ro)

ZIUA de Constanta și partenerii principali Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), ICEM Tulcea, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ și Consiliul Județean Constanța, partenerii instituționali Biblioteca Județeană „I.N. Roman Constanța“, Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Colegiul National „Mircea cel Bătrân“, Adevărul, partenerii de conectare - cinci tineri din generația Millennials - Adelina Cioi (absolventă Facultatea de Jurnalism, București, 2018), Cezara Alexandra Trușcă (absolventă Facultatea de Științe Economice Administrarea Afacerilor, Constanța, 2019), Isabela Boantă (absolventă Facultatea de Litere, Constanța, 2014), Alex Sîrbu, (absolvent Facultatea de Drept și Științe Administrative, Constanța, 2018) și Dima Nancu (elev, clasa a XI-a, Colegiul National „Mircea cel Bătrân“) și partenerul de mobilitate SC Metropolitan SRL au inițiat, colaborat și susținut reciproc lansarea proiectului Dobrogea 143 - de la grecii din Milet la generația Millennials.
 
Mai multe informații istorice veți putea afla din cartea „Dobrogea - de la grecii din Milet la generația Millennials“, care va fi disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 
Mai multe informații despre proiectul ZIUA de Constanța aflați din articolul „Dobrogea 143 - De la grecii din Milet la generația Millennials“.

 
FOTO: Nicușor BUȘURICĂ și Alexandru SÎRBU
 
Citește și:
 
#Dobrogea143 – De la grecii din Milet la generația Millennials: Aegyssus, milenara cetate de pe Dealul Monumentului din Tulcea (galerie foto+video)

#sărbătoreşteDobrogea143

 


Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari