Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Personalități dobrogene marcante în domeniul militar – Ioan Ruța, Constantin Popa, Andrei Sbârcea

ro

27 Aug, 2021 00:00 2898 Marime text
  • Volumul II are 168 de pagini și face parte dintr-o serie de patru astfel de cărți.
 
Publicat în anul 2005 de editura Ex Ponto, „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II este o adevărată comoară. Autorii acestui volum: dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea au reușit să portretizeze, așa cum precizează și numele cărții, o serie de personalități din regiune, marcante în diferite domenii. Coordonat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța, volumul II prezintă dobrogenii care s-au făcut remarcați în politică, administrație publică,
armată sau justiție.

 

Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța din 2017, una dintre autoarele cărții, dr. Constanța Călinescu, preciza:
 
„Nu pot spune că «Dicţionarul» este un demers exhaustiv. Este întemeiat însă pe o curajoasă reflecţie culturală, pe ideea acordării distincţiilor de neuitare faţă de oameni celebri, unii deschizători de drumuri în ştiinţa românească, ataşaţi de ţinutul pontic, cu rodnică activitate practică şi publicistică.“
 
Următoarele personalități, cu nume mai puțin sau mai mult sonore, au avut o carieră demnă de laudă.
 

Ioan Ruța

 
S-a născut pe 30 octombrie 1899 în localitatea Constanța. Nu se cunosc date despre deces. A urmat cursurile Şcolii militare de infanterie, Bucureşti (1921-1922), absolvită cu gradul de sublocotenent, apoi Şcoala de pilotaj Tecuci (1923).
 
Funcții: instructor de zbor la Şcoala de pilotaj; pilot de încercare; comandant de escadrilă de elevi, unde s-a remarcat prin tact şi înțelegere; şef al serviciului tehnic; director de studii. Toate aceste funcții au fost deținute în cursul celor 13 ani de activitate la Şcoala de pilotaj, unde a fost reținut pentru meritele sale deosebite. A colaborat la înființarea Şcolii de perfecționare a aviației de la Buzău. În anul 1937 a fost numit pilot recepționer la Fabrica de avioane IAR Braşov. La 17.04.1938, la Băneasa, încerca un avion de producție germană „Bücker student", care în timpul zborului s-a rupt, prăbuşindu-se, iar pilotul şi-a pierdut viața. Numele său este gravat pe Monumentul Eroilor Aerului, Bucureşti.
 

Constantin Popa

 
S-a născut pe 9 septembrie 1915 în oraşul Mangalia, județul Constanța. A decedat pe 16 august în 1968 în localitatea Mangalia.Evenimentele din august 1944 l-au surprins în Regimentul 40 infanterie unde era concentrat. A luptat atât pe teritoriul Dobrogei cât și pe teritoriul Cehoslovaciei unde s-a remarcat prin acte de vitejie şi fapte de arme deosebite. A fost decorat cu medalia „Virtutea militară", cl. a Il-a.
 

Andrei Sbârcea

 
S-a născut pe 5 august 1920 în comuna Castelu, județul Constanța. A decedat pe 24 octombrie 1944 la Carei, județul Satu Mare. La 23 august 1944 se afla încadrat în Regimentul 34 Infanterie. S-a evidențiat în luptele susținute de unitate în zonele Mircea Vodă şi Constanța, iar apoi în aprigele încleştări de pe frontul din Transilvania, de pe dealul Sângeorgiu şi Apahida. A murit pe câmpul de luptă, lângă Carei, cu o zi înaintea deplinei eliberări a pământului patriei. Decorat post-mortem cu medalia „Virtutea militară", cl. all-a.
 

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Sursă de documentare: „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II de dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea


Citește și:

Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic – Radu Roșculeț, Ștefan Stoenescu, I.C. Theodorescu-Valahu

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari