Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:11 04 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Așezările dobrogene după anul 1878

ro

27 May, 2020 00:00 2142 Marime text

După anul 1878, satele îşi păstrează denumirile din vremea ocupaţiei turceşti precum, Seimenii Mari, Cochirleni, Peştera, Tortoman, Facria, nume turceşti ce reprezintă o caracteristică a locului precum Bülbül – Ciocârlia, Chiostel – Castelu, numiri cerute de locuitori, Docuzol – Cuza Vodă, Ali Bey Ceair – Remus Opreanu, Agi Cabul – Golea (Saidia), Idris Cuiusu – Veteranu, Mahmut Cuiusu – Izvorul Mare şi Semenii Mici - Domneasca.
Localităţile cu populaţie majoritar românească erau Cernavodă, Rasova, Seimenii Mici şi Seimenii Mari, sate aflate în apropierea Dunării. De altfel, în perioada stăpânirii otomane, în aceste localităţi elementul etnic predominant, era cel românesc.
Ion Ionescu de la Brad, la mijlocul secolului al XIX-lea, constata că din cele 167 familii contribuabile din satele Rasova, Cochirleni şi Cernavodă, plăteau impozit direct în valoare de 8.746 de lei, 52 de lei pe an fiecare, reprezentând a 76- a parte a avutului mediu faţă de cea de-a şaptea parte cât era atunci contribuţia în Franţa. Haraciul (tributul) în Dobrogea era între 15 – 60 de lei, mediu fiind de 30 de lei, în funcţie de starea materială a contribuabililor (a plătitorilor de impozite nemusulmani).
În perioada stăpânirii otomane, în satele Rasova, Cochirleni, Seimeni şi Mahmut Cuiusu, se creşteau viermi de mătase, această ocupaţie contribuind la sporirea veniturilor locuitorilor. După 1878, aceste ocupații vor continua, aducând venituri locuitorilor și autorităților locale.
După anul 1862, au renăscut aşezări precum, Medgidia, Hasancea, Murfatlar, Alacapâ, sau au fost întemeiate noi aşezări precum, Facria şi Azizia.
Potrivit articolului XXIX din Legea regulament privind proprietatea imobiliară în Dobrogea, familiile ce se stabileau în provincie, erau scutite de dări pentru o perioadă 3 ani.    La punctele vamale printre care Hârşova şi Cernavodă, noii veniţi erau scutiţi de aceste taxe. Aceste măsuri permisive au contribuit la stabilirea unui număr însemnat de români din stânga Dunării în Dobrogea.
Medgidia, aflată la întretăierea drumurilor principale, s-a dezvoltat foarte mult datorită comerţului şi a faptului că prezenţa autorităţilor a asigurat securitatea locuitorilor. Existenţa îndelungată a acesteia, încă din perioada neolitică, ne fac să credem că indiferent de perioadă, locuitorii s-au orientat spre locul care le asigura hrana şi prosperitatea.
Prima atestare a aşezării, datează de la începutul secolului al XV-lea, după care se va afla sub dominaţie otomană. În timpul războiului ruso-turc din anii 1828-1829, oraşul va fi distrus aproape în întregime, dar se va reface rapid, după colonizarea cu elemente tătare şi germane, din Crimeea, în anul 1856, când la 2 septembrie, va lua naştere un nou oraş numit Medgidia, în onoarea sultanului Abdul Medgid, fondatorul său.
 
Prin  telegrama prefectului Ioanovici, nr. 7030/din 21 aprilie 1882, se ordona accesul liber al bănăţenilor pentru a se stabili în Dobrogea. Alături de aceștia se vor stabili în Dobrogea și ardeleni, care vor deveni proprietari de pământuri, de turme și de proprietăți imobiliare.
 
Localităţile din hinterlandul aşezării Karasu – Medgidia, au asigurat dezvoltarea acesteia, prin canalizarea tuturor energiilor creatoare ale locuitorilor săi. Relaţiile economice bazate pe liberul schimb au pătruns şi în localităţile de pe valea Kara-Su, înfiinţându-se fabrici, ateliere de producţie meşteşugărească, farmacii şi societăţi de capital. Din acest punct de vedere această zonă nu a înregistrat o reticenţă faţă de acest tip de relaţii, sau rămânerea în urmă faţă de alte provincii istorice româneşti.
                                                                                                                            
Surse bibliografice:
A.N.I.C. , fond M.A.I.D.A, dosar nr. 4/1882
Constantin Brătescu, Noile numiri de sate din Dobrogea veche, în A.D.,1924-1925
Alexandru Arbore, O încercare de reconstituire a trecutului românesc al Dobrogei, în A.D., III, 1922
Tudor Mateescu, Relaţiile agrare în Dobrogea în ultimele secole ale stăpânirii otomane, în R.A., 3, 1991
Ioan M. Păunescu, Un colț dobrogean. Schiță monografică, Institutul de arte grafice Albania, Constanța, 1945
M.Ionescu Dobrogeanu, Valea Carasu, în Buletinul societății Regale de Geografie, t XXXVIII, 1916-1918, București, 1919
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
            
Sursa foto: N.P. Comnène, La Dobroudja, Librairie Payot&C-ie, Paris, 1918
 
Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari