Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Ponta - "Cel mai târziu în 15 septembrie şeful statului va avea legea revotată şi nu o va mai putea respinge"

ro

23 Aug, 2014 15:48 1992 Marime text
Prezent astăzi la Bistrița, premierul Victor Ponta a declarat că proiectul de lege privind reducerea CAS va primi, luni, vot final la Senat. Ponta a adăugat că cel mai târziu în 15 septembrie şeful statului va avea legea revotată şi nu o va mai putea respinge, relatează Mediafax.

"Eu nu fac parte din Senat, dar am discutat cu preşedintele Senatului, cu domnul Tăriceanu. Săptămâna aceasta, Biroul Politic al Senatului, din care fac parte toate partidele, a decis să se finalizeze lucrările în comisiile de specialitate, iar luni se dă votul final la Senat. De la Senat merge la Camera Deputaţilor, iar după ce votează şi Camera Deputaţilor, preşedintele României nu mai are voie să respingă proiectul, trebuie să-l promulge, cu excepţia situaţiei în care va sesiza Curtea Constituţională, dar, de respins, nu mai poate să-l mai respingă. Luni seară cred că e votat de Senat şi pleacă la Camera Deputaţilor. Nu ştiu de cât timp are nevoie Camera Deputaţilor, o săptămână-două probabil, dar, din toate calculele rezultă că, pe 10-15 septembrie cel târziu, preşedintele va avea legea revotată pe biroul său şi nu mai poate, de data aceasta, să o respingă", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gigi popicâ 23 Aug, 2014 16:59 fosti comunisti fesenistisi actualmente pesedisti ca ei in frunte cu iliescu si nastase au vindut toate bogatiile tari. Si mai au tupeul sa prosteascâ lumea in fata ,sa uitat de toate statiunile din tarâ fabricile.uzinele vindute pe cind erea PSD la putere.adica iliescu presedinte si nastase prim ministru,acum se mira de ce fac puscârie ,ar trebui sâ putrezeascâ in puscarie .cei mai multi baroni care au jefuit tara sint din PSD.acum umblati dipa pomeni electorale.rusine sa va fie
  • cas 23 Aug, 2014 16:37 Cum le stie asta pe toate!!!!!!??????