Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde va sluji Arhiepiscopul Tomisului în Săptămâna Patimilor

ro

26 Apr, 2013 17:46 1328 Marime text
În dimineața zilei de luni, 29 aprilie, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Schimbarea la față” (Biserica greacă) din Constanța.

În seara aceleiași zile, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.
Denia de luni seara amintește Pilda celor zece fecioare. Acestea trebuiau să îl aştepte pe mire cu candelele aprinse. Doar cinci au fost prevăzătoare şi și-au luat untdelemn. În momentul în care mirele a venit, doar fecioarele care aveau candelele aprinse au intrat în camera de nuntă. Prin aceasta, Mântuitorul ne avertizează că, pentru a ne mântui, trebuie să fim permanent pregătiți pentru ziua judecății.
 
Marți, 30 aprilie, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.
Denia de marţi seară (Utrenia Miercurii Sfintelor Patimi) - Biserica ne amintește de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir de mare preț picioarele Mântuitorului, fapt petrecut cu puţin timp înainte de Patimi. Gestul său simbolizează căința și îndreptarea.
 
Miercuri, 1 mai, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, IPS Teodosie va oficia slujba deniei.  Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) este închinată a patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului.
 
În Joia Patimilor, 2 mai, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ora 8.30.
Seara, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.
Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri şi cântări în legătură cu Patimile Domnului. Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi”, cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.
 
Vinerea din Săptămâna Patimilor, 3 mai, la ora 10.00, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar. Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia această slujbă la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Sfântul Epitaf este o icoană ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea cea Mare și așezată pe masă, în mijlocul bisericii, și simbolizează Trupul mort al Domnului, iar masa, mormântul Mântuitorului. Prohodirea Epitafului şi procesiunea cu trupul Domnului sunt o reprezentare simbolică a îngropării lui Hristos.
 
Începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.
Denia de Vineri seară (Utrenia Sâmbetei celei Mari) este slujba înmormântării Domnului şi, de aceea, are un caracter profund funebru. Prohodul Domnului este cântat de către preot şi credincioşi, adunaţi în jurul Sfântului Epitaf din mijlocul bisericii. După cântarea Prohodului este înconjurată biserica de către cler şi credincioşi, cu Sfântul Epitaf. Acest ritual simbolizează ducerea la groapă şi înmormântarea trupului Domnului. Un alt moment important este acela al aşezării Sfântului Epitaf pe Sfânta Masă din altar şi citirea lecturilor biblice. Aceste lecturi constituie un indiciu al vechimii slujbei – secolele XI-XII.

Denia Prohodului constituie una dintre cele mai impresionante slujbe ale cultului divin, fiind socotită de către unii teologi ca „punctul culminant al creaţiei liturgice ortodoxe” (S. Bulgakoff).
 
 
Sâmbătă, 4 mai, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii