Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu, la nunta fiicei lui Gabriel Oprea. Ce miniştri au participat la eveniment

ro

18 Jul, 2011 10:42 1936 Marime text

La evenimentul de la Palatul Snagov, aflat în administrarea RA-APPS, au fost prezente, conform surselor gândul, aproximativ 500 de persoane. La cea mai importantă masă au stat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi soţiile acestora. Dintre membrii Guvernului au lipsit doar vicepremierul Marko Bela, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, ministru Mediului, Laszlo Borbely şi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabăra. În rest, ceilalţi miniştri, printre care şi cel al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, au răspuns invitaţiei primite de la colegul său ministrul Oprea.

De asemenea, pe lista invitaţilor s-au numărat liderii UNPR Marian Sârbu, Cristian Diaconescu şi Neculai Onţanu, parlamentarii UNPR, dar şi foşti colegi din PSD. Marian Oprişan, Eugen Bejinariu şi Vasile Dâncu au fost pesediştii care au participat la nunta generalului Oprea, trecând astfel peste adversităţile dintre cele două partide.

"Sunt prieten cu domnul Oprea. A fost un eveniment privat şi nu vreau să comentez mai multe", a declarat pentru gândul Eugen Bejinariu. Şi Vasile Dâncu a confirmat că a participat la nunta prietenului Gabriel Oprea.

Citeşte mai multe despre nunta fiicei ministrului Gabriel Oprea pe http://www.gandul.info/.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii