Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul Constanța joacă sâmbătă cu ASU Poli Timișoara. Ce mesaj a transmis Ionel Dănciulescu (galerie foto)

ro

05 Oct, 2018 21:28 2589 Marime text
Echipa de fotbal SSC Farul Constanța, nou promovată în Liga a 2-a, susține mâine, de la ora 12.00, meciul din etapa a zecea de campionat, în deplasare cu ASU Poli Timișoara.

Noul manager sportiv al formației de pe litoral, cunoscutul Ionel Dănciulescu, a transmis SSC Farul un mesaj de încurajare pentru această partidă, prin intermediul paginii de Facebook a SSC Farul.

Bună seara, domn profesor (n.r. Petre Grigoraș), bună seara, băieți! Vreau să vă transmit multă baftă pentru partida de mâine. De săptămâna viitoare, voi fi și eu alături de voi, iar toți cei care vom fi implicați în acest proiect important al fotbalului românesc, Farul Constanța, să aducem această echipă acolo unde îi e locul. Multă baftă și forza Farul!, a spus Ionel Dănciulescu, fost mare atacant și ultima dată oficial la Dinamo București.

Din etapa a zecea s-au jucat până acum trei meciuri: FC Argeș - Petrolul Ploiești 3-0, CS Balotești - Academica Clinceni 1-3 și Pandurii Tg. Jiu - UTA 1-2.

În afară de partida ASU Poli Timișoara (locul 11, cu 11 puncte) - SSC Farul (locul 14, cu 9 puncte), în rundă se mai joacă: sâmbătă, 6 octombrie - Luceafărul Oradea - Sportul Snagov (ora 11.00), Metaloglobus București - ACS Poli Timișoara (ora 11.00), Chindia Târgoviște - Ripensia Timișoara (ora 11.00), Energeticianul - Dacia Unirea Brăila (ora 11.00), Aerostar Bacău - CS Mioveni (ora 11.00); duminică, 7 octombrie - U Cluj - Daco-Getica București (ora 12.00).

Clasament: 1. Snagov - 23p, 2. Clinceni - 21p, 3. FC Argeş - 21p, 4. Petrolul - 19p, 5. Pandurii - 18p, 6. Chindia - 17p, 7. Mioveni - 16p, 8. U. Cluj - 16p, 9. UTA - 16p, 10. Energeticianul - 13p, 11. ASU Poli - 11p, 12. Metaloglobus - 11p, 13. Daco-Getica - 10p, 14. SSC Farul - 9p, 15. Ripensia - 8p, 16. Baloteşti - 8p, 17. Luceafărul - 8p, 18. Aerostar - 7p, 19. ACS Poli - 5p, 20. Dacia Unirea - 4p.
 
La finele sezonului 2018/2019, vor promova în Liga 1 primele două clasate, iar echipa de pe locul trei va disputa baraj de promovare / menţinere cu locul 6 din turneul play-out al primei divizii. În Liga a 3-a vor retrograda ultimele cinci clasate.

La Timișoara, SSC Farul a efectuat astăzi antrenamentul oficial pentru partida de sâmbătă, care va fi găzduită de stadionul Dan Păltinișanu.  

Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii