Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:54 23 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep “Locul 1 nu este un obiectiv pentru mine"

ro

22 Sep, 2014 15:46 952 Marime text
Simona Halep (2 WTA) revine pe terenul de tenis în această săptămână la turneul foarte puternic de la Wuhan.

Potrivit onlinereport, tenismena din Constanţa  a vorbit despre posibilitatea de a ajunge numărul 1 mondial, însă a recunoscut că acest lucru este foarte greu ținând cont că Serena Williams este încă în circuit.

“Locul 1 nu este un obiectiv pentru mine. Serena Williams este foarte puternică şi a jucat bine la US Open, nu pot s-o depăşesc. Obiectivul meu din acest an a fost să mă calific la Turneul Campioanelor de la Singapore. Anul trecut am jucat în Turneul Campioanelor mici de la Sofia şi atunci am spus că vreau să ajung la marele Masters.

Acum, sunt fericită că am reuşit acest lucru. Este o senzaţie plăcută să te afli printre cele mai bune opt jucătoare din lume. Va fi o experienţă interesantă şi sper să mă descurc bine. Familia şi prietenii mei vor fi acolo, aşa cum au fost şi la Roland Garros. Vor fi cam 20 de persoane”, a declarat Halep scrie onlinereport.ro.

Ti-a placut articolul?

Comentarii