Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 10 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

42.000 de euro Trimisă în judecată de procurorii din Constanța după ce a vândut un teren pierdut la executare silită (RECHIZITORIU)

ro

10 Sep, 2026 17:00 148 Marime text
Foto cu rol ilustrativ - sursa: ZIUA de Constanța
  • Potrivit rechizitoriului întocmit la data de 30 ianuarie 2026, faptele au avut loc în toamna anului 2023.
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Mariana Roxana Mazilu, acuzată de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă agravată și fals în declarații. Dosarul (nr. 4375/212/2026) se află pe rolul Secției Penale a Judecătoriei Constanța.
 
Potrivit rechizitoriului întocmit la data de 30 ianuarie 2026, faptele au avut loc în toamna anului 2023. Anchetatorii au reținut că inculpata a indus în eroare persoana vătămată cu ocazia încheierii unei procuri notariale la un birou notarial din municipiul Constanța. Femeia s-a prezentat drept proprietară legitimă a unui teren de 8.325 mp situat în orașul Pogoanele, județul Buzău, folosind în acest scop contractul inițial de vânzare-cumpărare. În schimbul imobilului, aceasta a urmărit și a obținut în mod injust suma de 42.000 de euro de la victimă.
 
Teren executat silit încă din anul 2014
 
În realitate, așa cum reiese din actele de urmărire penală, inculpata nu mai avea niciun drept asupra terenului respectiv. Imobilul fusese executat silit încă din data de 14 aprilie 2014, când a fost adjudecat la licitație publică de către o altă persoană contra sumei de 6.743,25 lei. Procurorii au subliniat că femeia avea cunoștință directă despre pierderea proprietății, semnând personal procesul-verbal de adjudecare în mai 2014.
 
Mai mult, în fața notarului public, inculpata a declarat pe propria răspundere că terenul nu a fost înstrăinat și că s-a aflat neîntrerupt în posesia sa de la dobândire până în prezent, fapte ce constituie infracțiunea de fals în declarații.
 
Clasare pentru intermediarul tranzacției
 
Prin același rechizitoriu, procurorii au dispus clasarea cauzei față de un bărbat cercetat inițial pentru complicitate la înșelăciune. Deși acesta a intermediat tranzacția și a convins victima să semneze actele notariale, anchetatorii au stabilit că nu există nicio probă din care să rezulte că intermediarul cunoștea faza de executare silită a terenului, fapta nefiind comisă cu vinovăția prevăzută de legea penală.
 

Dosarul a parcurs etapa camerei preliminare (4375/212/2026/a1) și se află în prezent pe rolul instanței în faza de fond, cu termen de judecată stabilit pentru data de 14 octombrie 2026 la Completul P8.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 

Citește și


Cinematograf în aer liber la Năvodari Proiecții gratuite de filme pentru întreaga familie în Piațeta Parcului Central (P)

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii