27 septembrie 2025 Simona Halep își serbează ziua de naștere. „Tenisul m-a învățat cine sunt“
27 septembrie 2025: Simona Halep își serbează ziua de naștere. „Tenisul m-a învățat cine sunt“


Fosta jucătoare de tenis Simona Halep, fost lider mondial în clasamentul mondial WTA și câștigătoare a două turnee de Grand Slam, își serbează astăzi, 27 septembrie 2025, ziua de naștere, constănțeanca împlinind 34 de ani.
În luna februarie a acestui an, Simona s-a retras din activitatea de jucător profesionist, lăsând în urmă o carieră impresionantă, în care a atins primul loc mondial în 2017 și 2019, ocupând această poziție timp de 64 de săptămâni.
Simona Halep a câștigat în 2018 turneul de la Roland Garros, iar în 2019 pe cel de la Wimbledon, pierzând anterior alte două finale de Grand Slam.
La simplu, a câștigat în carieră 24 de titluri WTA și a disputat 18 finale.
La trei luni după retragerea din tenis, Simona a postat pe o rețea de socializare:
Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuții cu cei mai importanți oameni din viața mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunț… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, in acel meci.
Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul și prietenul meu, dar și criticul meu cel mai sever. M-a învățat să lupt, m-a învățat să fiu dură cu mine, dar și blândă, să fiu exigentă, dar și să-mi port de grijă trupului, minții și sufletului meu.
Tenisul a intrat în viața mea când nu știam prea multe despre ce înseamnă viața. Eram un copilaș care a simțit o chimie imediată cu acest sport, fără să înțeleagă atunci ce înseamnă performanța, visul, loialitatea, dăruirea totală. Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanța este ca un munte.
Tenisul a fost, este și va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut: că e momentul să am grijă de Simona, ca om.
Performanța vine la pachet cu multe momente în care simți că tragi de tine la maximum, chiar și atunci când crezi că nu mai poți. E dură, dar oferă satisfacții pe care nicăieri altundeva nu le poți găsi.
Tenisul nu a fost doar un sport pentru mine. Tenisul este o parte din mine. De aceea, nu există un “stop” sau o linie de finish, există doar o încetare a practicării lui. El trăiește și va trăi în mine pentru totdeauna.
Tenisul m-a învățat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el.
Pe 13 iunie 2026, Simona Halep va disputa meciul oficial de retragere, la Cluj-Napoca.
Citește și:
Simona Halep, prezentă în Loja Regală la finala de la Wimbledon. „Am trăit un moment care mi-a atins sufletul“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp