Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a aprins Lumina Sfântă, la Ierusalim. Lumina va ajunge în această seară în România

ro

27 Apr, 2019 15:13 2438 Marime text
Sâmbătă, la Ierusalim, a avut loc ceremonia de pogorâre a Sfintei Lumini.

Focul sfânt a fost distribuit credincioşilor de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.

La Ierusalim se află o delegație a Patriarhiei Române care va aduce în această seară Lumina Sfântă pentru a fi distribuită în bisericile din țară, delegația fiind condusă de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

Despre ritualul de pogorâre a Sfintei Lumini

Patriarhul Ierusalimului intră în capela unde se spune că este mormântul lui Iisus Hristos, cu lumânări neaprinse, 33 la număr, care reprezintă vârsta pe care o avea Mântuitorul când a fost răstignit.

Înainte de a coborî după Lumina Sfântă, patriarhul este verificat de poliţiştii israelieni, ce se asigură că nu are la el nici o sursă de foc.

Rămas singur în capelă, Patriarhul înconjoară de 3 ori mormântul, îngenunchează în faţa lespedei de marmură şi se roagă pentru pogorârea Sfintei Lumini.

Răspunsul este aprinderea celor 33 de lumânări cu care prelatul iese la suprafaţă şi împarte Lumina celor din biserică. De acolo, simbolul învierii se va răspândi în toată lumea şi va ajunge şi la Bucureşti în seara aceasta, adus de preoţi trimişi de Patriarhia Română.


Sursă foto: basilica.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii