Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:22 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România ar putea avea în 2013 o bursă de peşte la Tulcea

ro

23 Jun, 2011 21:19 923 Marime text

România ar putea avea la sfârşitul lui 2012 sau începutul lui 2013 o bursă de peşte la Tulcea, proiect ce necesită o investiţie de 20 milioane euro şi care ar putea fi finanţat cu fonduri europene, a declarat joi consilierul superior din Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, Aurel Dinu.

"În acest sens, am preluat deja un teren de 10.000 metri pătraţi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Tulcea şi al Primăriei Tulcea, care ne-a oferit acest teren pe care se va construi sediul central al bursei. Totodată, proiectul va include şi 15 puncte de colectare a peştelui în judeţul Tulcea, din care cinci pe uscat - Murighiol, Jurilovca, Chilia, Maliuc şi Mahmudia - şi restul pe apă, pontoane. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) a preluat deja cinci terenuri în Deltă de la primăriile locale", a declarat Aurel Dinu, la o întâlnire cu presa.

Reprezentantul agenţiei a precizat că investiţia necesară pentru această bursă se ridică la aproape 20 milioane euro, proiectul urmând să fie finanţat integral din fonduri europene, prin Axa 3 a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

"ANPA a demarat deja licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate al acestui proiect. Agenţia a realizat deja studiile geodezic şi topografic şi am obţinut şi certificatul de urbanism. Cu tot cu studiul de fezabilitate, suma cheltuită se ridică la 60.000 euro", a preciza oficialul ANPA.

Tot pentru acest obiectiv, agenţia vrea să cumpere şi mijloace de transport terestru şi naval, maşini şi şalupe.

"Prin această bursă, se va realiza o monitorizare şi o raportare corectă la Uniunea Europeană a capturilor de peşte şi mai ales se va diminua evaziunea fiscală. Tulcea este de altfel cea mai importantă zonă în ceea ce priveşte pescuitul intern, iar Delta, la rândul ei, reprezintă o sursă de peşte foarte importantă pentru România", a menţionat Aurel Dinu.

În prezent, circa 50% din capturile de peşte nu sunt declarate. Dinu a mai spus că România este singura ţară europeană care nu are o bursă a peştelui.

Totodată, un alt proiect pe care ANPA în are în plan este construirea a trei porturi pescăreşti la Sulina, Mangalia şi Midia, pe care agenţia vrea să le construiască tot din fonduri europene. "Pentru cel din Midia, avem deja un teren de 10 hectare. În prezent, am făcut o solicitare la Primăriile Sulina şi Mangalia, pentru darea în administrare a unor suprafeţe de teren necesare obiectivelor", a spus Dinu.

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) se află în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fiind înfiinţată în anul 2005. ANPA acoperă întreg teritoriul ţării prin cele cinci filiale regionale: Moldova, Muntenia, Oltenia, Ardeal şi Dobrogea. Producţia medie anuală a agenţiei se ridică la circa 13.000 tone peşte.

În 2010, ANPA a efectuat 6.270 de controale, din care 2.090 pe pescuit comercial, 1.650 pe pescuit recreativ/sportiv, 20 pe pescuit ştiinţific, 1.054 pe acvacultură, 1.306 pe transport şi comercializare, 115 pe procesare şi 31 pe privatizare/concesionare. Au fost constatate 1.292 de nereguli, aplicându-se amenzi în valoare de 404.050 lei, fiind încasată o sumă totală de 72.150 lei şi o valoare a peştelui confiscat de 23.657 lei.

În plus, agenţia a confiscat anul trecut 48 de bărci, 202 undiţe şi lansete şi cinci motoare de barcă. În 2010, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a încasat din redevenţe 3,4 milioane lei.

Sursa: http://www.cotidianul.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii