Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Roman accidentat pe vas rusesc

ro

26 Nov, 2009 13:53 766 Marime text

Un sudor român de 35 de ani, aflat la bordul unui vas rusesc, a fost transportat la spital cu multiple facturi, după ce a căzut în tancul de apă dulce al navei.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, bărbatul a căzut de la o înălţime de circa patru metri. Ieri seară, în jurul orei 22.50, oamenii au sunat speriaţi la 112, anunţând că s-a petrecut un accident de muncă în Dana 30 a Portului Constanţa, la bordul navei Moskow Star, sub pavilion Federaţia Rusă, care era ancorată pentru reparaţii.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului Palas Constanţa, o ambulanţă SMURD tip C şi un echipaj de urgenţă al Departamentului Port Constanţa. Iulian Păduraru, sudor pe vas, s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înălţime de aproximativ patru metri în tancul de apă al navei.

Din fericire, viaţa nu i-a fost pusă în primejdie, însă omul a suferit mai multe fracturi, astfel că a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a rămas internat. Intervenţia specialiştilor s-a încheiat la 23.54, fără alte probleme.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii