Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta se întâlneşte azi cu reprezentanţii ExxonMobil şi Chevron

ro

21 Oct, 2013 10:50 2904 Marime text
Premierul Victor Ponta va avea luni, la Washington, în cadrul primei zile a vizitei oficiale pe care o efectuează în SUA, întrevederi cu reprezentanții companiilor Motorola, HP, ExxonMobil, Chevron, IBM, precum și cu secretarul american pentru Energie, Ernest Moniz, a anunțat Biroul de presă al Guvernului.

Primul-ministru se va întâlni în prima parte a zilei de luni cu reprezentanți ai Motorola și HP. În continuarea programului Ponta va participa la o masă rotundă cu executivul AMRO și al altor companii, urmată de o conferință AMRO și US Chamber of Commerce&Business RoundTable.

După întâlnirile cu reprezentanții ExxonMobil și Chevron este prevăzută întrevederea cu secretarul SUA pentru Energie, urmată de o vizită la sediul IBM.

Premierul își va încheia prima zi a vizitei în SUA cu o întâlnire cu baschetbalistul român Ghiță Mureșan.

Victor Ponta începe luni o vizită oficială de trei zile în SUA, șeful Executivului urmând să aibă întrevederi cu președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, cu vicepreședintele american Joe Biden, la Casa Albă, cu congresmeni și cu reprezentanți ai mai multor companii americane.

Sursa: Agerpres

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Daniel 21 Oct, 2013 12:19 se duce sa-si ia urmatoarea transa de spaga? asa repede a terminat-o pe prima ???