Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Organizaţia „Operatorul Portuar” se alătură protestului împotriva administraţiei Mazăre

ro

08 Jul, 2014 10:40 1970 Marime text
„Organizația Patronală „Operatorul Portuar” Constanța a luat act de anunțul făcut de opt organizații din Constanța - Federația Națională a Sindicatelor Portuare, Asociația Civică „Pentru Constanța”, Asociația Viitorul pentru Toți, Centrul pentru Resurse Civice, Asociația Elevilor din Constanța, Consiliul Județean al Elevilor Constanța, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar - Filiala Constanța și de către Fundația Clubul Părinților Plus D  - de a organiza un amplu protest în data de 11 iulie, în fața Primăriei Constanța“, se menţionează într-un comunicat de presă.
În acest sens, „Operatorul Portuar“ își exprimă solidaritatea cu revendicările acestor organizații, printre care se numără: „distrugerea spațiului verde, nerespectarea legii de către aleșii locali, disprețul și discriminarea la adresa femeii, abuzuri față de elevi și studenți, alături de subfinanțarea învățământului constănțean, corupția și manipularea practicate de membrii Administrației locale și, nu în ultimul rând, intenția de a prelua Portul Constanța“.
Totodată, membrii Organizației Patronale se vor afla printre participanții la această adunare publică de protest la care sunt așteptați peste 3.000 de constănțeni, începând cu orele 15.30.
Organizația Patronală „Operatorul Portuar” reunește 34 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii