Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI solicită demisia rectorului şi prorectorului Academiei de Poliţie

ro

24 May, 2019 12:25 2635 Marime text
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, de punere în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de rectorul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Iacob Adrian, şi prorectorul Marcoci Petrică-Mihail, informează MAI. 

În aceste condiţii, comanda Academiei de Poliţie va fi asigurată până la împuternicirea unui nou rector şi a unui nou prorector de către prorectorul Veronica Stoica.

În conformitate cu art. 2721 alin. 2 din Legea 360/2002 privind Statutul Poliţistului, Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail vor fi puşi la dispoziţie.

„Raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi şi la prejudiciul de imagine adus instituţiei, precum şi la calitatea şi conduita impuse de lege pentru poliţişti, conducerea Ministerului Afacerilor Interne solicită celor doi ofiţeri să-şi prezinte cererile de demisie.

Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcţie se poate lua prin vot de către Senatul universităţii. O analiză a situaţiei create la nivelul Academiei de Poliţie este aşteptată şi din partea Senatului universităţii” - au transmis reprezentanții MAI


Ministerul Afacerilor Interne condamnă orice act de intimidare sau de ameninţare din partea vreunui angajat al ministerului şi îşi exprimă toleranţa zero faţă de astfel de fapte.

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate ale Poliţiei Române, a colaborat cu DNA în acest caz încă de la primirea sesizării depuse de jurnalistul ameninţat şi va acorda în continuare sprijin procurorilor pentru finalizarea cazului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii