Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 29 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fiul fostei primărițe din Ion Corvin nu acceptă condamnarea cu executare! A atacat decizia la Curtea de Apel Constanța

ro

29 Sep, 2026 17:00 109 Marime text


Ionuț Bogdan Stroe, fiul fostei primărițe din comuna Ion Corvin, Tudorița Floros, refuză să execute pedeapsa cu închisoarea primită în primă instanță și a contestat sentința!
 
În urma apelului declarat de acesta pe 23 septembrie, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, unde magistrații au stabilit deja primul termen de judecată pentru data de 5 noiembrie 2026, ora 09:00 (completul C. 3 A, dosar 7502/256/2025).
 

 
Prima condamnare: 1 an și 5 luni de închisoare cu executare
 
Reacția inculpatului vine după ce Judecătoria Medgidia a pronunțat, pe 17 septembrie 2026, o primă decizie nefavorabilă acestuia. Instanța de fond l-a condamnat pe Stroe Ionuț Bogdan la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 5 luni de închisoare în regim de detenție, rezultată din contopirea a două pedepse distincte:
 
  • 1 an și 2 luni de închisoare (pedeapsa cea mai grea);
  • 9 luni de închisoare, din care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime (3 luni).
 
Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, din care se va deduce o zi de reținere, judecătorii au decis menținerea măsurii controlului judiciar și l-au obligat la plata sumei de 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
 
Acuzațiile procurorilor: Conducere fără permis și refuz de probe, în stare de recidivă

 
Condamnarea de pe fond a fost dispusă după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia l-au trimis în judecată pe fiul fostei primărițe pentru două infracțiuni rutiere grave, ambele săvârșite în stare de recidivă postexecutorie:
 
  • Conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat (art. 335 alin. 2 din Codul Penal);
  • Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 alin. 1 din Codul Penal).
 
Procesul se va relua la începutul lunii noiembrie la Constanța, unde Curtea de Apel urmează să dea decizia definitivă în acest caz.
 
Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Fiul fostei primărițe din Ion Corvin, condamnat la închisoare pentru condus fără permis! Iată ce a decis Judecătoria Medgidia (MINUTA)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii