Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:13 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Falsă tâlhărie investigată de polițiștii din Mangalia. Incredibil ce au descoperit anchetatorii. Un tânăr s-a ales cu dosar penal

ro

28 May, 2019 15:36 1510 Marime text
La data de 28 mai a.c., în jurul orei 5.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 19 ani, operator al unei societăți comerciale ar fi fost amenințat de către două persoane, după care i-ar fi sustras 6.000 de lei, reprezentând încasările din ziua respectivă. 

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au demarat cercetările în cauză, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că cele sesizate nu se confirmă. 

„În fapt, angajatul societății comerciale, la cererea celor două persoane, le-ar fi oferit suma de 1.750 de lei, bani din încasări, sub formă de împrumut, în schimbul a două telefoane mobile, bani care ar fi fost jucați la aparatele mecanice din incinta aceleiași societăți comerciale” - au mai transmis reprezentanții IPJ Constanța. 


În  urma cercetărilor,  polițiștii au stabilit faptul  că tânărul de 19 ani ar fi luat alți 4.680 de lei din încasări, bani pe care ar fi intenționat să și-i însușească pe nedrept.

Polițiștii continuă cercetările în vederea lămuririi situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun în astfel de situații.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii