Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jaf la un cabinet medical stomatologic! Au fost ridicate înregistrările de la camerele de supraveghere video

ro

12 Jan, 2024 11:26 1089 Marime text
foto: Pexels
La data de 11 ianuarie 2024, în jurul orei 19:10, Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că din incinta unui cabinet medical stomatologic, situat pe strada Siderurgiștilor, din municipiul Galați, ar fi fost sustrasă o sumă de bani.

În urma cercetării efectuate la fața locului, precum și din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că la data mai sus menționată, în jurul orei 19:00, în timp ce un bărbat, cu vârsta de 42 de ani, se afla în incinta cabinetului pentru unele lucrări medicale stomatologice, persoane necunoscute ar fi pătruns în holul locației și ar fi sustras suma de 2.500 de lei și o cheie auto, dintr-un buzunar al hainei acestuia aflată la cuier, transmite IPJ Galați. 


Au fost ridicate înregistrările de la camerele de supraveghere video și a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea identificării autorilor și luării măsurilor legale care se impun.


Citește și:

Alegeri pentru conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii