Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii din Constanţa, în competiţie pentru premiile concursului „Igienă acasă şi la şcoală”

ro

18 May, 2012 19:49 949 Marime text

Cea de-a doua etapă a concursului educaţional „Igienă acasă şi la şcoală", dedicată elevilor de gimnaziu şi preşcolarilor, s-a finalizat în data de 14 mai 2012, după şase luni de activităţi creative şi provocări. 1000 de elevi de gimnaziu şi 1000 de preşcolari din Constanţa se luptă cu elevii din alte 9 judeţe din ţară pentru câştigarea concursului „Igienă acasă şi la şcoală". Timp de două săptămâni, lucrările copiilor pot fi susţinute prin vot pe platforma concursului: www.zeromicrobi.ro. Proiectul educaţional „Igienă acasă şi la şcoală", derulat de Domestos în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a desfăşurat în Constanţa pe perioada anului şcolar 2011-2012 în 20 de şcoli şi în 20 de grădiniţe, implicând 1000 de elevi din clasele primare, 1000 de elevi de gimnaziu, precum şi 1000 de preşcolari. Pentru încurajarea elevilor şi pentru recunoaşterea celor mai bune lucrări, vă invităm să votaţi, în perioada 16-29 mai, pe site-ul www.zeromicrobi.ro, cele mai bune campanii (clasele V-VIII) şi cele mai bune poveşti (grădiniţe) dintre cele patruzeci de lucrări înscrise de şcolile şi grădiniţele din Constanţa. La nivelul întregii ţări, cele 200 de grădiniţe înscrise în concurs au realizat benzi desenate pline de învăţăminte pe tema igienei, în care prinţi şi cavaleri luptă alături împotriva armatelor de microbi. În ceea ce priveşte cele 200 de şcoli de gimnaziu implicate în concurs, echipe de 50 de elevi din fiecare unitate au implementat campanii de informare pe tema igienei. Fiecare şcoală a desemnat un lider care a participat în luna ianuarie, la Sinaia, la o sesiune de training-uri pe teme de organizare, gândire creativă şi inovativă, colaborare în echipă şi leadership susţinute de reprezentanţi ai MECTS şi Unilever. Etapa de votare este foarte importantă în calculul final al punctajului (20% din nota finală) şi, de aceea, copiii au mare nevoie de susţinere. În afară de punctele obţinute prin vot, şcolile vor primi şi punctaje oferite de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi de reprezentanţi ai companiei Unilever South Central Europe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii