Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputații au adoptat tacit blamata Lege a prevenției

ro

06 Apr, 2016 13:38 1766 Marime text
 
„Celebra lege” privind prevenţia în sănătate a primit girul deputaţilor. Tacit. În forma iniţială. Deşi a fost blamată, criticată, arătată cu degetul, legea tot a trecut.

Proiectul de lege privind activitatea de prevenție în sănătate, în forma inițială, prevede că românii care refuză să participe la programele de prevenție pot fi obligați să suporte, parțial sau total, costurile tratamentelor bolilor. Prevenția se desfășoară în baza unei politici și a unei strategii pe termen mediu și lung, materializate sub forma unui program național de prevenție multianual, care are subprograme anuale.

Orice cetățean are dreptul de a refuza participarea la programele de prevenție, dar, în acest caz, spune proiectul de lege, poate suporta, parțial sau în totalitate, costurile tratamentului.
 
Termenul pentru dezbatere și vot final — 1 aprilie — a fost depășit, şi, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților, propunerea legislativă se consideră adoptată!! Camera Deputaților este primul for legislativ sesizat.
 
În dezbaterile din plen, deputații Marton Arpad (UDMR) și Ovidiu Ganț (minorități) au cerut modificarea Regulamentului Camerei Deputaților în privința adoptării tacite. Președintele Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu, a ridicat din umeri şi a spus că legea trece tacit în forma depusă, deși raportul Comisiei pentru sănătate a fost de respingere.
 
"Proiectul depus a născut în societatea civilă un mare grad de nemulțumire. Modificările la acest proiect vor fi depuse la Senat, legea căpătând din caracter organic un caracter ordinar", a reamintit Buicu.
 
În schimb, Lucia Varga a susținut că, în Comisia pentru sănătate, amendamentele depuse de PNL, în termen, nu au fost supuse dezbaterii, încălcându-se grav Regulamentul Camerei Deputaților.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii