Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM a constat nereguli grave în dosarele în care a fost cercetat Bercea Mondial

ro

26 Aug, 2014 17:26 1563 Marime text
În şedinţa din data de 26 august 2014, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, cu unanimitate de voturi, să sesizeze procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a analiza unele aspecte evidenţiate în cuprinsul Raportului Inspecţiei Judiciare referitor la instrumentarea dosarelor privindu-l pe numitul pe Sandu Anghel, transmite Biroul de presă al instituţiei.                                                 
Decizia a fost luată de Secţia pentru procurori ca urmare a analizării, dezbaterii şi însuşirii de către membrii  secţiei a Raportului Inspecţiei Judiciare privind respectarea normelor de procedură în efectuarea urmăririi penale sau a supravegherii cercetărilor penale în cauzele privindu-l pe Anghel Sandu, zis Bercea Mondial în perioada 2006-la zi.
Verificările au fost efectuate, potrivit competenţelor conferite de lege, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Olt ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit situaţiilor prezentate, inspectorii judiciari au constatat că datele statistice privind cauzele soluţionate în perioada 2006 - la zi, în care au fost efectuate cercetări faţă de Anghel Sandu sunt: Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt – 8 dosare, Serviciul Teritorial Craiova/DIICOT – 2 dosare, Biroul Teritorial OLT/DIICOT – 8 dosare, Serviciul Teritorial Craiova/DNA – 4 dosare.
            În urma verificărilor efectuate, prin Raportul Inspecţiei Judiciare s-au constat următoarele:
Din perspectiva respectării de către procurori a normelor de procedură, controlul a evidenţiat nereguli în legătură cu un număr de patru dosare, soluţionate prin dispunerea neînceperii urmăririi penale la Biroul Teritorial Olt/DIICOT şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
De asemenea, în alte trei cauze soluţionate, Inspecţia Judiciară a stabilit că procurorii de caz nu au respectat întocmai prevederile legale privind indivizibilitatea şi conexitatea, precum şi faptul că a fost dispusă o soluţie în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală anterior (fapta nu există), deşi faptele erau prescrise, aspecte ce nu pot conduce la infirmarea soluţiilor dispuse.
Cu privire la celelalte dosare ce au făcut obiectul controlului, nu au fost constatate elemente care să conducă la concluzia încălcării normelor de procedură.
Inspectorii judiciari au mai constatat că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt nu a fost respectat Ordinul nr. 80/2004 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind clasarea la dosar a actelor procedurale întocmite în cursul urmăririi penale, actele fiind cusute în dosare într-o succesiune aleatorie, iar opisarea actelor nu s-a realizat în nici unul dintre dosarele verificate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii