Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:47 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casele de amanet, luate la bani mărunţi

ro

28 Mar, 2012 19:54 702 Marime text
În zilele de 26 si 27.03.2012, între orele 10.00 - 16.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 3, Compartimentul Sisteme de Securitate, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de tâlhărie comise asupra personalului unităţilor care depozitează, manipulează sau transportă valori, precum şi a verificării modului în care se respecta prevederile Legii nr.333/2003 modificată precum şi a HG nr. 1010/2004, privind paza obiectivelor, bunurilor, depozitarea şi transporturilor valorilor, la casele de amanet şi alte unităţi economice. Cu ocazia acţiunii au fost verificate şi controlate 11 obiective, fiind atenţionate 25 de persoane cu atribuţiuni în domeniu şi fiind aplicată o sancţiune pentru nerespectarea prevederilor HG 1010/2004 în valoare de 500 de lei. A fost sancţionat administratorul unei unităţi comerciale, din Constanta, pentru ca nu a luat masuri de asigurare a pazei obiectivului cu mijloace mecano-fizice conform dispoziţiilor art. 40 din HG 1010/2004. Au fost instruiţi 4 administratori, 8 operatori case de amanet, cu privire la obligativitatea operatorilor de a anunţa organele de poliţie în cazul prezentării la ghişee a unor persoane dubioase sau minori care doresc să amaneteze bunuri, camerele video ale unităţilor să fie în stare de funcţionare şi pozitionate astfel încât să poată înregistra fizionomia clienţilor, cât şi modul de intervenţie în diferite situaţii (furturi, tâlhării, deranjarea liniştii şi ordinii publice), totodată fiindu-le reamintite telefoanele la care pot apela. De asemenea poliţiştii le-au adus la cunoştinţă faptul că transportul de valori se efectuează conform prevederilor legale şi cu însoţitori înarmaţi, iar la terminarea programului este necesară armarea sistemelor tehnice de alarmare antiefractie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii