Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat trimis în judecată după ce şi-ar fi ucis soţia în bătaie. Suspectul a dormit în casă cu cadavrul victimei

ro

09 Nov, 2017 10:48 1288 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MAGAZIN GHEORGHE, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
 
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
 
Inculpatul Magazin Gheorghe s-a căsătorit cu persoana vătămată M.V. în anul 1971.
 
Atât persoana vătămată cât și soțul său s-au obișnuit să consume, de mai mulți ani, cantități mari de băuturi alcoolice. Pe acest fond între cei doi soți au existat în decursul timpului nenumărate incidente și altercații violente, care au fost observate și auzite de vecinii acestora din comuna Dumbrăveni, însă nici părțile implicate și nici vecinii lor nu au adus aceste fapte și la cunoștința lucrătorilor de poliție.
 
La data de 23 septembrie 2017, la fel ca și în alte ocazii, persoana vătămată M.V. a consumat pe tot parcursul zilei cantități mari de băuturi alcoolice în mai multe localuri publice din comuna Dumbrăveni, iar spre seară, fără a se putea stabili ora exactă, s-a deplasat la domiciliu unde a continuat să consume o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice.
 
Deosebit de aceasta și inculpatul Magazin Gheorghe a consumat cantități mari de băuturi alcoolice, împreună cu diverse persoane din comuna Dumbrăveni. În jurul orelor 21:00 — 21:30 inculpatul se deplasa spre domiciliu fiind în stare avansată de ebrietate.

Din cercetări a rezultat că după ce a ajuns acasă, Magazin Gheorghe a început să se certe cu victima.
 
Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul Magazin Gheorghe a exercitat multiple acte de violență cu mijloace (pumni, picioare) și corpuri contondente dure asupra victimei în curtea imobilului comun din localitatea Dumbrăveni, după care a târât corpul victimei în interiorul locuinței. Cel mai probabil decesul acesteia a survenit în casă. Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că deși și-a dat seama că actele sale de violență au condus la decesul victimei, inculpatul s-a culcat în aceeași încăpere cu aceasta, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit.
 
Din cercetări a rezultat că incidentul din noaptea respectivă s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore, fiind auzite zgomote, țipete, strigăte de ajutor la orele 21:00 la orele 22:00 precum și în jurul orelor 02:00-03:00.
 
În dimineața zilei de 24 septembrie 2017 inculpatul s-a trezit și a observat în mijlocul camerei de locuit cadavrul soției sale, a aprins becul din curte în semn de doliu, după care s-a deplasat la un bar din localitate unde a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice, a revenit la domiciliu și abia apoi a informat diverse persoane despre decesul soției sale.
 
Conform concluziilor medicului legist care a efectuat autopsia victimei, moartea a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic survenit în evoluția unui politraumatism cranio-facial, toraco-abdominal și al membrelor, prin lovire cu și de corpuri dure și asfixiei mecanice prin obstrucția căilor respiratorii cu vomismente în condițiile politraumatismului. Analizele toxicologice au pus în evidență o alcoolemie de 2,80 g ?.
 
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava.
 

"Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție"  - au precizat procurorii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii