Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul german al transporturilor Alexander Dobrindt acuză UE de un „eșec” de a-și controla frontierele

ro

13 Sep, 2015 13:41 989 Marime text
 
Ministrul german al transporturilor, Alexander Dobrindt, a denunţat astăzi „eşecul complet” al Uniunii Europene în asigurarea controlului frontierelor sale externe, în faţa afluxului de migranţi.

Oficialul german a cerut adoptarea unor măsuri „eficiente”, transmite AFP, potrivit Agerpres.
 
„În prezent sunt necesare măsuri eficiente pentru a stopa afluxul (de refugiaţi) în faţa eşecului complet al UE, a cărei protecţie a frontierelor externe nu mai funcţionează”, a subliniat într-un comunicat de presă oficialul german.
 
Potrivit ministrului German, s-au atins limitele capacităţii Germaniei de primire a refugiaţilor, iar acest semnal trebuie să fie înţeles în mod clar de celelalte state europene.
 
„Germania ajută în privinţa refugiaţilor de luni de zile şi cu o amploare mult mai mare decât toate celelalte state europene”, a mai adăugat Alexander Dobrindt.
 
Conform poliţiei locale, aproximativ 12.200 de refugiaţi au sosit ieri în oraşul german Munchen, care a ajuns la „limita extremă” a capacităţilor sale de primire a refugiaţilor. 



Sursa foto: paginadepolitica.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii