Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:26 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni culturale, la Medgidia, de Mărțișor

ro

24 Feb, 2015 13:27 789 Marime text
Sărbătoarea mărțișorului va fi întâmpinată la Medgidia cu activități specifice, care se vor desfășura începând de mâine, 25 februarie. Astfel, începând cu ora 10.00, în holul Primăriei Municipiului Medgidia va avea loc o expoziție de mărțișoare și obiecte hand made Biblio-Mărțișor, realizate de BiblioVoluntarii de la Biblioteca Municipală Medgidia.
 
Evenimentul este organizat în cadrul programului de voluntariat ,,BiblioVoluntar, sunt diferit și mă implic!” prin proiectul ”Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”. 
 
Spre sfârșitul  săptămânii, publicul din Medgidia este invitat să vizioneze următoarele spectacole, ce se vor desfășura la Casa de Cultură ,,I. N. Roman”:
 
- vineri, 27 februarie, orele 10.00 și 11.00 –,,Scufița Roșie” – regia Aurica Enea – prezintă copiii din cadrul trupei de teatru al Clubului copiilor din Medgidia
- sâmbătă, 28 februarie, orele 11.00 –,, Flori și mărțișoare”- prezintă copiii soliști și trupele de dans modern ,,Magic Crew”, ,,Kitty Dance” și ,,Fantasy Group” din cadrul Casei de Cultură ,,I.N.Roman”
- duminică, 1 martie, orele 11.00 – ,,Flori pentru mama” – copiii soliști, trupele de teatru ”Ușa” și ,,Thetis”, corul mixt ,,Bunavestire”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii