Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:59 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accidentul din Ungaria Români internaţi în Spitalul din Szeged

ro

22 Sep, 2014 21:12 1210 Marime text
MAE a precizat pentru Agerpres că pentru doi dintre cei cinci cetățeni români aflați în prezent la Spitalul Szeged se analizează posibilitatea externării în termen de aproximativ două zile, în funcție de evoluțiile stării de sănătate a fiecăruia.

"Pentru al treilea cetățean român, cu leziuni grave, medicii evaluează posibilitatea transferării în termen de două zile la o unitate spitalicească din România. Cel de-al patrulea cetățean român, rănit grav, este posibil să rămână în spital aproximativ 5 zile, urmând ca medicii să stabilească posibilitatea de externare/transferare, în funcție de evoluția stării sale de sănătate", arată MAE.

Al cincilea cetățean român, adaugă aceeași sursă, șoferul autocarului, având răni ușoare, va putea rămâne minimum 48 de ore în Spitalul Szeged. Totodată, există indicii potrivit cărora șoferul autocarului va rămâne în Ungaria până la finalizarea anchetei judiciare.

"În funcție de decizia medicilor privind data externării, vor fi luate măsurile necesare pentru ca cetățenii români să fie preluați de la spital și transportați în România, prin grija firmei de transport care a efectuat cursa din Italia în România. Potrivit reprezentantului firmei de transport, în cursul acestei seri, un autocar va sosi la Mako, pentru a prelua cetățenii români nevătămați, în vederea transportării în România", se menționează în comunicatul citat.

De asemenea, patru cetățeni români răniți ușor au fost transportați la spitalul din localitatea Oroshaza, după care au fost externați, iar alți patru români răniți ușor au fost transportați la spitalul din Mako, ulterior fiind externați.

Persoanele care nu au fost rănite în accident se află în prezent în incinta poliției ungare din Mako. Potrivit MAE, ele au beneficiat de asistența Consulatului General al României la Szeged și de sprijinul poliției locale ungare. Luni, în apropierea localității Mako, Ungaria, un autocar la bordul căruia se aflau 32 de persoane a alunecat într-un șanț, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile.

Ti-a placut articolul?

Comentarii