Evenimente Constanța „Pe urmele Regilor României”, o incursiune prin istoria monarhiei române
Evenimente Constanța: „Pe urmele Regilor României”, o incursiune prin istoria monarhiei române


Este o redescoperire a locurilor emblematice din Constanța legate de Familia Regală a României, cu accent pe semnificația istorică, arhitecturală și simbolică a acestora.
Participanții vor avea ocazia să pășească, la propriu, pe urmele regilor și reginelor care au iubit acest oraș.
Vă dăm întâlnire joi, 10 iulie 2025, ora 18.00, la statuia Lupoaicei din Constanța (Lupa Capitolina). Participarea este gratuită, iar traseul este următorul: Lupoaică - Biserica Greacă - Muzeul de Artă Populară - Palatul Regal - Casa Grigorescu - Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” - Templul Așkenaze - Piața Ovidiu - Moscheea Regală Carol I - strada Nicolae Titulescu - Statuia lui Anghel Saligny - Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” - Catedrala Ortodoxă - Bulevardul Regina Elisabeta - Statuia Reginei Elisabeta - Statuia lui Mihai Eminescu.
În urmă cu mai bine de un secol și jumătate, cel care avea să devină primul rege din istoria României, Carol I, pășea pe pământ românesc. După Războiul de Independență, când România își va câștiga un drept la care visa de secole, Dobrogea se unea cu patria - mamă.
În 1878, familia princiară Carol I și principesa Elisabeta, soseau la Constanța. Conexiunile cu orașul de la malul mării vor continua și după 10 mai 1881, când România devine regat cu primii săi regi: Regele Carol I și Regina Elisabeta. Urmașii la tron, Regele Ferdinand I și Regina Maria, regele Carol al II-lea și urmașii acestora, au avut și ei în atenție orașul Constanța, prin contribuția, evoluția și dezvoltarea școlilor și chiar a primului aeroport. Despre toate aceste lucruri, și multe altele, vom discuta joi, cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan, când vom descoperi, la fața locului, povestea regală.
Vă așteptăm să pașiți împreună cu noi pe urmele regilor, în Constanța!-transmite un comunicat pus la dispoziție de Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”
Citește și:
Expoziția „Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei” va fi vernisată la MINA Constanța (P)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp