Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi anchetatori constănţeni, la final de carieră. Unul dintre ei deţine o funcţie de conducere

ro

28 Feb, 2020 00:00 2234 Marime text

Şeful delegat al Secţiei Urmărire penală, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, magistratul Gigel Marian Alexandru, se apropie de finalul carierei de anchetator.


Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a înaintat către Preşedintele României propunerea privind eliberarea din funcţie a magistratului, prin pensionare. Propunerea făcută prevede eliberarea din funcţie începând cu data de 10 aprilie.


Magistratul Gigel Marian Alexandru a candidat în anul 2016 la funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. La momentul respectiv, însă, concursul a fost câştigat de magistratul Gigi Valentin Ştefan. În toamna anului trecut, procurorul Marian Alexandru a fost delegat în funcţia de procuror-şef al Secţiei Urmărire Penală a Parchetului Curţii de Apel Constanţa.


Totodată, un alt anchetator constănţean şi-a manifestat intenţia de a pune punct carierei în magistratură. Procurorul Dan Constantinescu, din cadrul Parchetului Judecătoriei Constanţa, a solicitat, şi el, să i se aprobe eliberarea din funcţie prin pensionare. Cererea sa a fost aprobată de Secţia pentru procurori, iar Consiliul Superior al Magistraturii i-a înaintat Preşedintelui României propunerea privind eliberarea din funcţie a procurorului, începând cu data de 1 martie.


Citeşte şi:

Şef în Parchetul Curţii de Apel Constanţa, cu cerere de pensionare la CSM

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii