Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:45 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă la Valu lui Traian! Decizie definitivă la tribunal

ro

14 Oct, 2022 13:50 2738 Marime text


Un bărbat din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de omor - violență în familie, rămâne ăn stare de arest preventiv!
 
Decizia este definitivă și a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Constanţa.
 
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
Conform anchetatorilor, în august 2022, în timp ce se aflau la locuința comună din localitatea Valu lui Traian, pe fondul unor neînțelegeri și a consumului de alcool, l-a trântit la sol pe o suprafață betonată și i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele fratelui său, persoană încadrată într-un grad de hadicap.
 
Victimei i-au fost cauzate leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, plane dure și prin comprimare între corp și plan dur, ceu au dus la data de 11 august la deces.
 
 Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Foto cu rol ilustrativ.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii