Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Taxele de scolarizare se maresc

ro

05 Mar, 2003 00:00 883 Marime text

Studentii vor plati mai mult

Examenele de admitere vor fi pe baza de dosare sau de probe * Regulamentul de admitere va fi completat cu anexe privind conditiile specifice de organizare a concursului pentru fiecare facultate * Lista cu manualele alternative valabile se gaseste pe site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii

Universitatea "Ovidius" Constanta va organiza in vara acestui an admiterea la cele noua facultati pe baza examenelor scrise si orale, dar si pe baza de dosar. La recomandarea Ministerului Educatiei si Cercetarii, s-a decis ca la facultatile de Litere, Teologie, Istorie, Drept si Stiinte Administrative, Matematica si Informatica, Stiinte Economice, Medicina Generala, Stomatologie si Farmacie, Arte si Psihologie se vor sustine examene scrise, orale sau interviuri. In cazul celorlalte facultati, media de admitere se va calcula tinandu-se cont de nota de la bacalaureat, mediile anuale la disciplinele de profil si media de absolvire a liceului. Noutatea o reprezinta faptul ca ponderea mediei de bacalaureat pentru admitere a fost micsorata, ea avand o importanta de maxim 20%. Prorectorul universitatii, Victor Ciupina, a declarat ca se va respecta modul de selectie a candidatilor care au avut rezultate foarte bune la diverse concursuri sportive si artistice, precum si la olimpiadele nationale sau internationale. Regulamentul de admitere a fost adoptat la toate nivelele universitatii, insa au fost adaugate pentru fiecare facultate in parte anexe privind conditiile specifice de admitere. Inscrierea candidatilor se va desfasura intre 8 si 14 iunie, iar examenele propriu-zise vor fi sustinute intre 15-25 iunie. In cazul in care cele aproape 4.000 de locuri solicitate de universitate ministerului nu vor fi in totalitate ocupate, in luna septembrie va fi organizat un nou concurs.

Ghidul candidatului

Secretarul Comisiei Tehnice pentru Admitere 2003/2004, Adriana Manea, a precizat ca va fi tiparit un ghid pentru candidati, care va cuprinde si fisa de inscriere. Candidatul va fi obligat sa semneze ca a luat la cunostinta faptul ca, in termen de maxim 48 de ore, trebuie sa decida daca va ramane la specializarea la care a fost admis. "Multi candidati dau examen la mai multe facultati, insa ei nu pot fi admisi decat pe un singur loc fara taxa. Astfel, ei vor fi obligati sa se decida daca vor renunta sau nu la locul respectiv", a explicat Adriana Manea. Absolventul declarat admis va trebui sa semneze doua contracte, respectiv unul de studii pentru toata perioada de scolarizare si un altul care va fi semnat anual. Reprezentantii universitatii au mentionat ca se va respecta ordinul ministerului privind elaborarea subiectelor pentru examenele de admitere in functie de lista manualelor alternative. "Pentru cei care se pregatesc pentru examene exista pe site-ul ministerului lista, si de unde vor putea afla daca manualul dupa care studiaza este valabil pentru acest an", a declarat Adriana Manea. De asemenea, s-a decis ca, in acest an, taxele pentru concurs sa nu se modifice. Nu acelasi lucru se poate spune despre taxele de scolarizare, care, incepand cu acest an, se vor calcula in Euro. "Se va tine cont de cheltuielile pe care facultatile le au si se vor modifica taxele de scolarizare", a mentionat prorectorul universitatii, Victor Ciupiuna. In urmatoarea sedinta de senat, se va stabili valoarea exacta a taxelor si a cifrei de scolarizare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii