Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:05 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudiu Palaz așteaptă demisia lui Colesniuc din fruntea MINAC. În caz contrar, va cere luna viitoare plenului Consiliului Județean ca acesta să fie demis

ro

01 Jul, 2020 00:00 3153 Marime text
  • Pentru a doua oară în mai puțin de două luni, aleșii județeni și-au exprimat prin vot nemulțumirea vizavi de managementul prestat de directorul MINAC
  • Validarea rezultatului evaluării anuale a managementului lui Sorin Marcel Colesniuc, director general/manager la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost respins de consilierii PNL și cei de la PMP și ALDE
  • Vicepreședintele CJC, Claudiu Palaz, a declarat că în mod normal, Colesniuc ar trebui să demisioneze
Evaluarea managementului directorului MINAC, Sorin Colesniuc a fost respinsă la vot în ședința de Consiliu Județean.
A fost a doua oară în mai puțin de două luni, când aleșii județeni și-au exprimat prin vot nemulțumirea vizavi de managementul prestat de directorul MINAC.
 
Astfel, HCJC  nr.8 privind validarea rezultatului evaluării anuale a managementului lui Sorin Marcel Colesniuc, director general/manager la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a fost respins de consilierii PNL și cei de la PMP și ALDE.
 Vă reamintim, Comisia de evaluare a managementului pe anul 2019 de la Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța a punctat activitatea managerului astfel: în prima etapă – analiza raportului anual de activitate – nota obținută a fost 9,40 iar în a doua etapă – susținerea raportului anual de activitate de către manager în cadrul unui interviu – nota obținută a fost 9.80. Nota finală obținută de Sorin Marcel Colesniuc a fost de 9,60.

Vicepreședintele CJC, Claudiu Palaz, a declarat pentru ZIUA de Constanța că în mod normal, Colesniuc ar trebui să demisioneze, în caz contrar, luna viitoare, va iniția un proiect de hotărâre privinf demiterea managerului MINAC, deoarece e limpede că activitatea acestuia este pusă sub semnul întrebării.

Claudiu Palaz a mai spus că din punctul său de vedere, Colesniuc are lipsuri mari în activitatea managerială și a gestionat defectuos mai multe proiecte derulate de MINAC și a dat exemplul Bisericuțelor de cretă de la Murfatlar pentru care nu s-a găsit finanțare în vederea reabilitării, dar și a proiectelor de la Carsium și Capidava.

 
Citește și:

Evaluarea directorului MINAC, Sorin Colesniuc, respinsă pentru a doua oară în ședința Consiliului Județean

Evaluarea managementului directorului MINAC, Sorin Colesniuc, respinsă la vot în ședința de Consiliu Județean Constanța

Ce calificativ a primit la evaluarea anuală managerul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța (documente)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii