Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Harghita Buletin informativ - 04.04.2022

ro

04 Apr, 2022 14:11 617 Marime text
BULETIN  INFORMATIV
 
          Intervențiile pompierilor, în primul weekend al lunii aprilie
În acest sfârșit de săptămână (01-03.04.2022), pompierii militari harghiteni au gestionat 15 intervenții în diverse situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 11 solicitări.
Salvatorii au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, precum și la 2 misiuni asanare muniție neexplodată.
Un transformator electric a luat foc, sâmbătă după-amiază, cel mai probabil după producerea unui scurtcircuit electric. Evenimentul s-a produs în municipiul Odorheiu Secuiesc, Aleea Primăverii. Pompierii din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au ajuns la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat faptul că ardea, cu degajări mari de fum, cablajul din componența transformatorului electric aflat în interiorul uneia din camerele clădirii, cu pericol de propagare la întreaga construcție. Pentru a putea interveni în siguranță, au așteptat echipa de intervenție a societății de furnizare a energiei electrice.  Incendiul a fost stins, cu un stingător P6 din dotarea autospecialei, iar personalul de specialitate a remediat problema în cel mai scurt timp. 
Sâmbătă seara, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița au intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs în urma unui scurtcircuit la un stâlp electric, situat pe strada Ștefan cel Mare, în municipiul Toplița, problema fiind remediată, în scurt timp, de către echipajul furnizorului de energie electrică.
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita a fost solicitată, în acest weekend, să intervină la două misiuni pentru asanarea muniţiei rămase neexplodate.
Astfel, vineri seara, în urma unui apel primit prin 112, pirotehniștii harghiteni au intervenit în localitatea Nădejdea, după ce în urma unor lucrări de săpături la fundația unei anexe gospodărești, au fost descoperite mai multe elemente de muniție. Echipajul pirotehnic a preluat 70 buc. cartușe de infanterie cal. 7,92 mm.
Cea de-a două misiune s-a desfășurat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15:00. Echipajul pirotehnic s-a deplasat în localitatea Tulgheș, de unde a ridicat 6 buc. cartușe de infanterie cal. 7,92 mm și un proiectil perforant calibru 37 mm, descoperite de un detectorist autorizat. Muniția a fost transportată, în condiții de siguranță, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii ulterioare.
Reamintim cetățenilor că pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniție neexplodată au obligația să asigure zona, fără a o atinge, deoarece aceasta prezintă încă pericol de explozie și să anunțe imediat evenimentul la numărul unic de urgență 112.
Totodată, este foarte important să explicați copiilor regulile de mai jos:
  • ­­să nu atingă muniția cu mâna sau alte obiecte!
  • să nu lovească sau să miște muniția găsită!
  • să nu introducă muniția pe foc!
  • să nu demonteze focoasele sau alte părți componente!
  • să nu ridice sau să transporte muniția în casă sau alte clădiri!
Pe lângă aceste situații, pompierii militari harghiteni continuă acțiunile desfășurate în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin activități specifice din zona de frontieră.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.                                                
  COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii