Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:31 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la MAE despre poziția exprimată de cele 12 state partenere cu privire la procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală

ro

28 Jun, 2018 16:12 1195 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de poziția exprimată astăzi de cele 12 state partenere cu privire la procesul de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Potrivit MAE, recunoașterea de către statele partenere a progresului demonstrat de România în combaterea corupției și construirea unui stat de drept eficient, arată, încă o dată, eforturile pe care instituțiile statului le depun în mod constant pentru a asigura respectarea legii și a angajamentelor României, atât în cadru european cât și în cadru internațional.

”Reiterăm că instituțiile statului au un dialog permanent și transparent cu instituțiile europene și internaționale inclusiv pe Legile Justiției, în vederea facilitării unei cooperări internaționale eficiente și respectării de către România a tuturor angajamentelor în plan internațional. Procesul de amendare a legislației în domeniul penal reprezintă un atribut al Parlamentului, acordat prin Constituție, iar etapele acestui proces sunt respectate, inclusiv din perspectiva consultării publice și a dialogului cu cetățenii. Reiterăm că procesul de amendare este în curs de derulare, aceste legi urmând a intra în vigoare numai după adoptarea acestora de către Parlament și respectiv promulgarea de către Președintele României. Subliniem că întărirea statului de drept și lupta împotriva corupției fac parte din prioritățile asumate prin programul de guvernare 2018-2020” - au transmis reprezentanții MAE. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii