Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:10 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă. Două persoane dispărute în Dunăre

ro

23 Aug, 2019 10:54 1716 Marime text











































In data de 22.08.2019, în jurul orei 19.46, echipele specializate de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă ,,Barbu Știrbei„ Călărași, Garda de Intervenție Oltenița, au fost sesizate să acționeze pentru căutarea și salvarea a două persoane dispărute în apele Fluviul Dunărea.
 
La fața locului s-au deplasat de urgență 12  pompieri militari cu trei autospeciale, dintre care una de tip SMURD, în vederea acordarii de prim ajutor medical, în sprijin sosind  și două echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Călărași.
 
Pentru acțiunea de căutare au fost folosite  două ambarcațiuni special destinate acestor tipuri de misiuni.
 
Persoana de sex feminin, care se afla împreună cu ei, a precizat faptul că cele două persoanele de sex masculin, în vârstă de 19 și 34 ani, se aflau la scăldat în zona localității Ulmeni, au intrat în apă și au dispărut sub luciul acesteia.
 
După efectuarea de  lungi căutari, activitățile au fost întrerupte, persoanele nefiind  găsite.
 
Acțiunile de căutare au fost reluate în cursul zilei de astăzi 23.08.2019,  cu sprijinul echipelor de scafandri, special antrenați în executarea acestor tipuri de misiuni.


Sursă foto: ISU Călăraşi
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii