Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Prinţesa războinică“ Andreea Roxana Stan „Xena“ de Constanţa vrea să urce pe podium la Campionatul Mondial de fitness (galerie foto)

ro

17 Oct, 2017 00:00 7809 Marime text
Vicecampioana naţională la fitness Andreea Roxana Stan, din Constanţa, dar care reprezintă în competiţii Champions Gym CSS5 Bucureşti, va participa luna viitoare la Campionatul Mondial de culturism şi fitness (juniori şi masters), întrecere care se va desfăşura în România, la Bistriţa.

În vârstă de 19 ani, Andreea Roxana Stan va evolua cu această ocazie la primul ei campionat mondial, urmând a concura la fitness junioare, la categoria +1,63 m, cea la care a cucerit medalia de argint la Naţionale în acest an (la junioare mici), la Tg. Mureş. Mondialele vor avea loc luna viitoare, între 10 şi 13 noiembrie, iar Roxana se află în plină pregătire, la Constanţa.
 
„Mai sunt trei săptămâni până la concurs. Am fost selectată în lotul naţional, iar de curând am participat la un cantonament la Reghin, fiind confirmată în lot. Prin participarea la acest Mondial îmi îndeplinesc visul meu de mică, acela de a evolua la un nivel atât de înalt. Obiectivul meu e să urc pe podium şi să obţin o medalie cât mai strălucitoare. Sunt conştientă însă că va fi foarte greu, întrucât vorbim de un campionat mondial, la care vor veni sportive foarte bine pregătite, dar aceasta nu mă descurajează“, a declarat tânăra.

Debut la Bikini Fitness cu branula pe mână!

Roxana face sport de la vârsta de trei ani. A început cu gimnastica artistică, a continuat cu dansul sportiv, iar apoi cu gimnastica aerobică şi cu fitnessul. După care a făcut Karate Kyokushin, disciplină pe care o perioadă a practicat-o în paralel cu fitnessul. Pentru felul în care arată şi pentru spiritul ei de luptătoare, prietenii i-au spus Roxanei „Xena“, precum în serialul TV. Adică Roxana Stan, „prinţesa războinică“ de la Constanţa.
 
În vara anului trecut, a participat la o demonstraţie de Bikini Fitness cu ocazia întrecerii Strongman de la Mamaia, chiar dacă era bolnavă (suferind de enterocolită), iar pe mâna dreaptă avea branula! Roxana a susţinut atunci un program în faţa publicului alături de Diana Pivniceru şi de Diana Beatrix Oana, această demonstraţie fiind debutul ei la Bikini Fitness. În 2016, a ocupat locul întâi la întrecerea Beach Search Model de la Tiger Classic Bucharest şi s-a clasat pe poziţia a treia la Pro Nutrition, de la Dej, la bikini fitness.

Urmează un curs de instructor de fitness 

„Mă pregătesc aproximativ şase ore pe zi, în cadrul a trei antrenamente. Beneficiez de susţinerea părinţilor şi a prietenilor. La sală, Diana Pivniceru şi Paul Pitian mă ajută mult în privinţa antrenamentului şi dietei. M-am înscris şi la un curs de instructor de fitness, pe care îl voi finaliza cu o săptămână înainte de Campionatul Mondial. După această întrecere mă voi axa pe a antrena, dar şi pe pregătirea mea, obiectivul fiind să mai cresc în masă musculară. În principiu, voi rămâne la Constanţa, nu voi mai pleca în altă parte“, a mai spus Roxana Stan.

„Sunt mai motivată ca niciodată“ 

Înainte de Mondiale, aceasta a postat pe Facebook următorul mesaj: „Din ce în ce mai mândră de forma pe care o prind! Încerc să lupt şi să îmi împlinesc visul! Câteva probleme de sănătate, mutarea dintr-un oraş în altul cred că m-au întărit şi acum sunt mai motivată ca niciodată! Mulţumesc persoanelor ce mă susţin în drumul meu!“. Roxana Stan este studentă în anul întâi la Bucureşti, la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport (UNEFS), la fitness.
 
Sursa foto: Facebook (Andreea Roxana Stan) 

Citeşte şi:

Roxana Stan, pe podium la fitness: Şi-a dat jos ghipsul de la picior, a concurat şi a ieşit vicecampioană naţională! (galerie foto) 

„Xena“ de Constanţa, susţinută şi de Strongman: Roxana Stan a câştigat competiţia Beach Search Model de la Tiger Classic (Galerie foto)

Roxana Stan, „prinţesa războinică“: „Xena“ de Constanţa face karate şi evoluează la Bikini Fitness (galerie foto)

Luptătoare la Oyama Club Constanţa: Fosta gimnastă Andreea Roxana Stan caută gloria în Karate Kyokushin (galerie foto)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii