Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Heltne, locul 7 in finala de la Doha

ro

15 Mar, 2010 14:20 1353 Marime text

heltne.jpgAtleta Anca Heltne (CS Farul - CSM Bucureşti) a ocupat locul şapte, în finala probei de aruncare a greutăţii, cu o performanţă de 18.86 metri, la Campionatele Mondiale de sală de la Doha. Heltne a aruncat sub nivelul din calificări, reuşind 18.86 metri, apoi doar 18.58 metri, pentru ca următoarele patru încercări să le rateze. Proba a fost câştigată de favorita competiţiei, sportiva din Belarus, Nadzeya Ostapciuk (20.85 metri), urmată de neo-zeelandeza Valerie Vili (20.49 metri) şi de Natallia Mikhnevich (Belarus, 20.42 metri). În altă ordine de idei, Ancuţa Bobocel a ratat vineri calificarea în finala probei de 3000 de metri, după ce a încheiat seria a doua a calificărilor pe locul 9, cu timpul de 8:54.08 minute, aceasta fiind cea mai bună performanţă a carierei pentru sportiva română. Tot vineri, atleta Adelina Gavrilă a ratat vineri calificarea în finala probei de triplusalt, cea mai bună încercare a sa fiind de 13.45 metri, cu care a ocupat locul 15, din 19 concurente care au luat startul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii