Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Goluri multe sub ochii lui Giani Nedelcu FC Farul i-a testat pe jucătorii noi în amicalul cu ACS Performer (galerie foto+video)

ro

25 Jan, 2016 00:00 3361 Marime text


FC Farul a susţinut, sâmbătă, un meci amical, contra echipei de juniori Under-17 de la ACS Performer Constanţa. Scopul principal al antrenorilor „marinarilor“ a fost de a-i vedea la lucru pe jucătorii noi
 
Tocmai de aceea, în echipa folosită în prima repriză de Constantin Gache, Ion Barbu şi Gică Mina s-au regăsit fotbaliştii sosiţi la Farul, tehnicienii dorind să-şi facă o impresie şi în condiţii de joc. După pauză, au apărut însă pe teren şi mai mulţi fotbalişti experimentaţi. Scorul a fost 8-1 pentru FC Farul, care a marcat câte patru goluri pe repriză.
 
Partida s-a jucat pe terenul sintetic propriu (de dimensiuni reduse) de la baza sportivă a Farului. „Marinarii“ au jucat în prima parte cu: I. Dinu - Suciu, Al. Dumitru, Țăranu, Harle - Ceaclearu, Cristea, Al. Matei, Duţă - Gorovei, Al. Marin. Golurile Farului, care a avut 4-1 la pauză, au fost înscrise de Lefter (autogol), Al. Marin (2) şi Harle, în vreme ce pentru ACS Performer a punctat Apostolache. Harle (un fundaş lateral, născut în anul 1997) vine de la CS Grupul Şcolar „Sf. Pantelimon“ Bucureşti, Ceaclearu (născut în 1996) este de la Feteşti, iar Cristea (1997) şi Duţă (1998) - de la Popeşti Leordeni.

„Tancul“ Alexandru Marin i-a dat gol Farului în campionat

După pauză, la Farul au jucat şi Fl. Popa, Băjan, Vieru, Vezan, C. Neagu şi Corcoveanu, echipa „marinarilor“ fiind: I. Dinu - Harle, Ţăranu, Fl. Popa, Băjan - Vieru, Vezan, C. Neagu, Corcoveanu - Al. Marin, Cristea. Pe parcursul reprizei, C. Neagu şi Cristea au făcut schimb de posturi, primul terminând meciul în atac, alături de Al. Marin, un vârf de 27 de ani, masiv (de peste 1,90 m), care a mai evoluat la echipe precum ACS Berceni, FCM Dorohoi sau Gloria Buzău. Ca jucător al lui FCM Dorohoi, Al. Marin a marcat contra Farului, în victoria cu 5-1 a echipei sale de atunci, de pe teren propriu, din aprilie 2015, contând pentru play-out-ul Ligii a 2-a.

Dublă şi pentru Cosmin Neagu

Celelalte patru goluri ale Farului, din repriza secundă, au fost înscrise de C. Neagu (2), Corcoveanu şi Fl. Popa. Restul fotbaliştilor Farului, care nu au evoluat, au făcut antrenament. Adversara „marinarilor“, echipa de juniori B de la ACS Performer (antrenori, Viorel Farcaş şi Laurenţiu Gheorghe), a avut în componenţă jucători născuţi în anii 1999 şi 2000. Formula de start a fost: Panteş - Roman, Neghiniţă, Ştefancu, Caragea - Lefter, Farcaş, Apostolache, Dumitraşcu, Zanfir - Zamfir. Au mai jucat Robu, Gânţu, Şola, Terziu, Carabuz, Codescu, Caraiola, Stancu, Şotilă şi Neacşu. Formaţia evoluează în Liga Elitelor U-17, în care ocupă locul patru (din 12 competitoare), după FC Viitorul, Concordia Chiajna şi Dinamo. În 11 dispute din Liga Elitelor, ACS Performer a înregistrat cinci victorii, trei egaluri şi trei înfrângeri.

Nicorec a semnat în Ungaria

„Cu jucătorii pe care Constantin Gache a hotărât să-i oprească, Vezan, Popa, Tigoianu şi C. Neagu, s-a discutat şi s-a bătut palma. Zilele acestea, semnează. În ce-i priveşte pe Gorovei şi Alexandru Marin, încă discutăm. La ceilalţi fotbalişti noi, antrenorul încă nu a luat o decizie“, a spus Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al FC Farul, care a confirmat că Pătulea, Chiţu şi Bratu rămân la Farul.
 
În schimb, echipa s-a despărţit de alţi câţiva jucători, precum Nicorec, Olaru, S. Ilie, M. Rusu sau Barna. „Nicorec a semnat cu o echipă din Ungaria, iar cu Olaru am ajuns la un numitor comun, acordându-i dezlegarea. Lui Silviu Ilie nu i s-a prelungit înţelegerea, iar aceeaşi situaţie a fost în cazul lui Rusu, în condiţiile în care am căzut de acord cu Popa. Rusu era în situaţia ingrată de a fi a patra variantă pentru postul de fundaş central, astfel că am stabilit ca fiecare să ne vedem de propriile obiective. El dorea să joace, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla la acest moment. În postul de fundaş stânga, pe care a evoluat până acum Barna, se doreşte aducerea unui jucător tânăr“, a spus Braşoveanu. La partida de sâmbătă a asistat şi Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul.     

Pleacă în stagiu de pregătire

În acest moment, prioritară pentru FC Farul este achiziţionarea unui portar, întrucât, după plecările lui Gudea şi Olaru, „marinarii“ au rămas doar cu Iulian Dinu. „Pe Gudea, care s-a întors la clubul de care aparţine, Concordia Chiajna, încercăm să-l aducem înapoi. Avem acceptul Concordiei, acum totul ţine de el. El ar veni, însă tatăl său nu vrea să-l lase, fiindu-i frică să nu se mai repete incidente de genul celor de la meciul cu Dunărea Călăraşi. Avem însă şi alte variante pentru postul de portar, cu care discutăm. În ce-l priveşte pe Mihai Ion, nu e o pistă închisă, dar nici nu am luat hotărârea. Avem obligaţia de a-l achiziţiona şi nu e atât de ieftin. Alţi jucători am putea primi de la Steaua. Aşteptăm răspuns, când fac lotul care pleacă în al doilea cantonament, iar în funcţie de ce rămâne acasă, să ne orientăm“, a mai arătat Auraş Braşoveanu, potrivit căruia echipa va pleca şi într-un stagiu de pregătire. „Din discuţiile cu Giani Nedelcu, se va face cantonament. Rămâne să vedem mâine (n.r. astăzi)“, a completat Braşoveanu. 



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii