Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:47 30 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retrospectivă 2025 Patrimoniul cultural și turistic al Constanței s-a îmbogățit. Obiectivele care au fost redate comunității

ro

30 Dec, 2025 17:00 198 Marime text
Cazino. Sursa foto: ZIUA de Constanța
  • În acest material ne reamintim de momentele care au marcat efectiv repunerea în funcțiune a acestor embleme locale care au adus un plus patrimoniului cultural și turistic de la malul mării
 
Anul 2025 a reprezentat un succes pentru județul Constanța din perspectiva monumentelor istorice, a obiectivelor emblematice ale urbei tomitane și nu numai, care au fost repuse în circuitul turistic.
 
În ultimele 12 luni, constănțenii au fost martori la reintrarea pe lista atracțiilor de vizitat a patru obiective. Este vorba despre: Mormântul pictat Hypogeu, Cazinoul Constanța, Cetatea Carsium și Edificiul Roman cu Mozaic.
 
În acest material ne reamintim de momentele care au marcat efectiv repunerea în funcțiune a acestor embleme locale care au adus un plus patrimoniului cultural și turistic de la malul mării.
 
Mormântul pictat Hypogeu
 
După ce în anul 2024, la terminarea lucrărilor de salvare și protejare a monumentului începute în 2022, a avut loc un eveniment special pentru marcarea acestui aspect, în luna martie 2025, mormântul a reintrat oficial în circuitul turistic al Constanței. 

 
Concret, în data de 20 martie 2025, la adresa obiectivului (str. Mircea cel Bătrân, la intersecţia cu Str. Ştefan cel Mare, lângă Restaurantul “Zorile”), a avut loc vernisajul Expoziției permanente „Mormântul Pictat Hypogeu”.
 
Monumentul a fost protejat o lungă perioadă de timp de o structură din lemn, fără a fi accesibil vizitatorilor. În urma implementării proiectului "Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu" a luat naștere astfel un nou punct muzeal, care conservă și expune în condiții optime monumentul antic și permite vizitatorilor cunoașterea obiectivului printr-o expoziție permanentă dedicată și prin numeroase materiale digitale.
 

Mormântul pictat de tip Hypogeu este unic în România și a fost descoperit în Constanța în anul 1988. Se presupune că mormântul aparținea unei importante familii tomitane, care trăia la începutul secolului al IV-lea, când Tomisul a fost una dintre cele mai înfloritoare metropole de la pontul de vest.
 
Evenimentul s-a bucurat de prezența Deliei Cornea – directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, lui Florin Florin Mitroi – președintele Consiliului Județean Constanța, lui Emanuel Petac, Elenei Georgescu și arheologilor Ingrid și Radu Petcu.
 
Cazino Constanța
 
Un moment mult așteptat de către comunitatea urbei tomitane a fost redeschiderea oficială a Cazinoului.
 
Pe 21 mai, chiar de Zilele Constanței, bijuteria arhitecturală așezată pe marginea falezei și-a primit din nou vizitatorii, după ani întregi în care a zăcut în paragină.

 
După cinci ani, vreme în care compania Aedificia Carpați s-a ocupat de lucrările de restaurare, emblema de la malul mării a strălucit iar în acea zi istorică de mai.
 
Mai multe detalii despre istoria Cazinoului și despre lucrările întreprinse pot fi găsite AICI
 
La redeschidere, programul propus a fost următorul:
  • Moment festiv inaugural – Sala festivă
  • Alocuțiuni susținute de invitați;
  • Recital susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”;
  • Concert de vioară și violoncel Ilias Violin & Tudor Cello.
 
Primarul Vergil Chițac a declarat atunci:
„Cred că evenimentul acesta de inaugurare a Cazinoului este cel mai important din istoria recentă a orașului. Le mulțumesc tuturor, celor care au finanțat, celor care au realizat această clădire, arhitecți, restauratori. Dar în primul rând mulțumesc constănțenilor pentru că au așteptat atâta timp să se redeschidă Cazinoul. Scopul este unul eminamente cultural”.
 
Edilul s-a aflat și la prezidiu, alături de Daniel Citirigă – decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” Constanța și unul dintre administratorii companiei care administrează Cazinoul și Natalia Intotero – fostul ministru al Culturii.
 
Printre personalitățile care au asistat la eveniment se numără: Adrian Picoiu – prefectul județului Constanța, Ali Șenol – subprefectul, Costin Răsăuțeanu – viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu – fostul viceprimar al Constanței, Florin Mitroi – președintele CJC, Gheorghe Hagi etc.
 
Cetatea Carsium
 
Tot în luna mai, pe data de 30, în circuitul turistic și-a făcut loc și un punct din județ, anume Cetatea Carsium din Hârșova.
 
La inaugurarea obiectivului muzeal au fost prezenți Răzvan Filipescu – vicepreședinte CJC, Delia Cornea – directorul MINAC, reprezentanți ai Ministerului Culturii, membrii Comisiei Naționale de Arheologie, precum și alte oficialități.
 
Evenimentul de la Cetatea Carsium a făcut parte dintr-o manifestare mai amplă organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în parteneriat cu Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, intitulată „Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice”, ediția LIX.
 
Edificiul Roman cu Mozaic
 
Într-o altă zi cu semnificație istorică, Constanța s-a bucurat de redeschiderea Edificiului Roman cu Mozaic, monument complex arhitectural ridicat în perioada romano-bizantină la Tomis.
 
De Ziua Dobrogei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, a organizat evenimentul care a marcat repunerea obiectivului în circuit.
 
Evenimentul a oferit celor interesați ocazia să redescopere marele mozaic din Tomis, pus în valoare de lucrările recente de restaurare, într-un cadru de expunere modernizat.
 
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat: Delia Cornea – directorul MINAC, Irina Sodoleanu și Elena Georgescu.
 
Cu acest prilej, a fost vernisată expoziția Arta mozaicului antic și bizantin. MOZAIKON. Școala de la Alba, organizată de Secția Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
 
Expoziția a reunit 30 de lucrări realizate în tehnica mozaicului, cu piatră naturală, după teme de studiu inspirate de arta antică și cea bizantină. În suita de lucrări prezentate se regăsește și o temă de licență concepută pe baza motivelor și simbolurilor descoperite la Tomis (autor Vasile Sârb), expoziția fiind coordonată de prof. univ. dr. Theo Mureșan, lector univ. Cătălin Băluț, lector univ. dr. Simona-Teodora Roșca-Neacșu și lector univ. dr. Luiza Barcan. 
 
În continuarea manifestării, invitații au putut participa la un workshop dedicat tehnicii mozaicului, susținut de specialiștii amintiți și de studenți din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia, Secția Artă Sacră (licență) și Arta mozaicului bizantin (masterat). 
 
Activitatea culturală a fost organizată în cadrul proiectului desfășurat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu finanțarea nerambursabilă a Institutului Național al Patrimoniului, prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, Sesiunea I/2025, Valorificarea și Promovarea Edificiului cu Mozaic de la Tomis – Reverberații Moderne ale Tehnicilor Tradiționale ale Mozaicului (contractul cu numărul 10/12.09.2025).  
 
Citește și:
Retrospectivă 2025Lansările de carte din Constanța. Ce autori și-au prezentat cele mai noi titluri
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii