Succesiune fără toți moștenitorii? Ce spune legea și în ce situații este posibilă dezbaterea moștenirii

Dezbaterea unei succesiuni este adesea percepută ca un proces rigid, care presupune prezența tuturor moștenitorilor. În realitate, legislația românească oferă mai multă flexibilitate decât se crede. Răspunsul scurt la întrebarea „se poate face succesiunea fără toți moștenitorii?” este da, însă doar în anumite condiții strict reglementate de Codul civil. Iar aceste situații nu sunt deloc puține.

Pentru a înțelege când și cum se poate realiza o succesiune în lipsa unor moștenitori, este esențial să pornim de la noțiunea de capacitate succesorală. Potrivit legii, o persoană poate moșteni doar dacă există la momentul deschiderii succesiunii și dacă nu este codecedată cu defunctul, adică nu a murit în același timp, fără a se putea stabili cine a supraviețuit. De asemenea, moștenitorul trebuie să nu fie declarat nedemn.

Pornind de la aceste principii, legea recunoaște mai multe situații în care succesiunea se poate dezbate chiar și în lipsa unor persoane care, teoretic, ar fi avut vocație succesorală.

 

Succesiunea fără toți moștenitorii, prin voința defunctului

Încă din timpul vieții, o persoană are dreptul să dispună de patrimoniul său prin testament. Prin acest act, defunctul poate decide să îi dezmoștenească pe toți sau pe o parte dintre moștenitorii legali. Într-o astfel de situație, succesiunea se va desfășura fără persoanele expres înlăturate de la moștenire.

Moștenitorii legali sunt, potrivit Codului civil, rudele defunctului: soțul supraviețuitor, descendenții (copiii și urmașii lor), ascendenții și colateralii. Dezmoștenirea poate îmbrăca două forme:

• dezmoștenire directă, atunci când este menționată explicit în testament (de exemplu: „Îl dezmoștenesc pe fiul meu X”);

• dezmoștenire indirectă, atunci când defunctul lasă întreaga avere unor alte persoane, fără a-i menționa pe moștenitorii legali.

Totuși, legea protejează anumite categorii de persoane prin instituția rezervei succesorale. Astfel, soțul supraviețuitor, descendenții și părinții defunctului au dreptul, chiar împotriva voinței exprimate în testament, la cel puțin jumătate din cota care li s-ar fi cuvenit prin moștenire legală.

 

Renunțarea la moștenire – o altă cale legală

Succesiunea se poate face fără toți moștenitorii și atunci când un succesibil renunță la moștenire. Renunțarea se face în mod expres, printr-un act solemn încheiat la notar, și produce efectul excluderii persoanei respective din procedura succesorală.

Motivele renunțării sunt diverse: de la situații în care datoriile defunctului depășesc valoarea bunurilor, până la considerente personale sau familiale, atunci când succesibilul dorește ca partea sa să revină altor moștenitori.

Există și o renunțare „tacită”, prevăzută de lege. Dacă un succesibil nu acceptă moștenirea în termen de un an de la data decesului, acesta este prezumat renunțător. După expirarea acestui termen, dreptul de opțiune succesorală se pierde definitiv.

 

Incapacitatea nu exclude moștenitorul, dar schimbă procedura

O situație specială este cea a incapacității de exercițiu, întâlnită în cazul minorilor sau al persoanelor care nu își pot gestiona interesele. În aceste cazuri, moștenitorul nu este exclus din succesiune, însă nu poate accepta moștenirea în mod direct.

Legea prevede numirea unui curator, care va accepta moștenirea în numele persoanei incapabile. Conform Codului civil, curator poate fi orice persoană cu capacitate deplină de exercițiu, desemnată fie de instanță, fie printr-un act autentic. Astfel, procedura succesorală poate continua fără prezența directă a moștenitorului incapabil.

 

Nedemnitatea – sancțiunea extremă în materia moștenirii

Un alt motiv pentru care succesiunea se poate face fără toți moștenitorii este nedemnitatea succesorală. Aceasta intervine atunci când o persoană a săvârșit fapte grave împotriva defunctului sau a altor succesibili.

Nedemnitatea poate fi:

• de drept, constatată în urma unei condamnări penale pentru fapte precum tentativa sau infracțiunea de omor asupra defunctului;

• judiciară, declarată de instanță la cererea unui succesibil, în termen de un an de la deschiderea moștenirii.

Printre faptele care pot duce la declararea nedemnității se numără violențele grave, falsificarea sau distrugerea testamentului, ori împiedicarea, prin dol sau violență, a întocmirii acestuia.