Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:27 31 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a modificat Statutul CNAS - Reguli noi pentru numirea directorului general, din 2026

ro

31 Dec, 2025 09:43 194 Marime text
Sursă: CNAS
 

 

Guvernul a adoptat în ședința de ieri, 30 decembrie 2025, o hotărâre prin care a fost modificat Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în scopul alinierii acestuia la noile prevederi legislative din domeniul asigurărilor sociale de sănătate, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Actul normativ vizează, în principal, condițiile de ocupare a funcției de director general și procedura aplicabilă în situațiile de interimat.

Prin această Hotărâre, Guvernul a modificat Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în vederea armonizării acestuia cu noile prevederi legislative din domeniul asigurărilor sociale de sănătate, care vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.

Modificările vizează în principal condițiile de ocupare a funcției de director general al Casei de Asigurări de Sănătate, precum și procedura aplicabilă în situațiile în care postul nu este ocupat în urma concursului sau mandatul directorului general încetează în condițiile legii.

Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 163/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății, în cazul în care la concursul pentru ocuparea funcției de director general nu se prezintă niciun candidat sau nu este declarat câștigător niciun candidat, precum și în situația încetării mandatului directorului general, președintele CNAS va putea numi, prin ordin, un director general interimar. Numirea se face pe o perioadă de maximum 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs, cu încheierea unui contract de management în condițiile prevăzute de lege.

În prezent, în cazul în care, la concursul pentru ocuparea postului de director general nu se prezintă niciun candidat sau nu este declarat câștigător niciun candidat, precum și în situația încetării contractului de management al directorului general, postul poate fi ocupat temporar, până la organizarea unui nou concurs, prin ordin al președintelui CNAS.

Totodată, începând cu aceeași dată, sunt actualizate condițiile de eligibilitate pentru ocuparea prin concurs a funcției de director general. Candidații trebuie să dețină studii universitare de licență sau echivalente în domeniile medicină, medicină dentară, farmacie, științe economice, juridice sau administrație publică, să aibă o vechime de minimum 5 ani în specialitatea studiilor, cel puțin 2 ani experiență în funcții de conducere și să îndeplinească una dintre următoarele condiții: să fie medic specialist sau primar în sănătate publică și management, să fie absolvent al unui program de masterat sau doctorat în management sanitar sau să fi urmat cursuri de perfecționare în management sanitar, avizate de Ministerul Sănătății.

Prin aceste modificări, Statutul CNAS este pus în concordanță cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 163/2025, asigurând un cadru legal clar, coerent și actualizat pentru ocuparea funcțiilor de conducere din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Citește și: ​Inflația nu oprește dragostea! Numărul nunților a crescut în județul Constanța în 2025, în ciuda scumpirilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii